Una dintre acţiunile de succes ale colonelului Ceucă, de care nu mai ştie aproape nimeni astăzi, a fost destrămarea grupării „Trecutul”, un „grup de elemente cunoscute cu antecedente politice şi penale”. Pentru ca măsura compromiterii şi destrămării elementelor care compuneau grupul respectiv să dea rezultatele aşteptate, ea a fost pregătită în cele mai mici detalii, pornindu-se de la filarea şi adunarea de informaţii despre fiecare dintre suspecţii din grup. „În acţiunea de destrămare, noi am căutat să întreprindem măsuri de compromitere cât mai diversificate, folosind cele mai indicate procedee asupra celor ce prezentau importanţă deosebită. În acest scop, s-a efectuat, în prealabil, o analiză temeinică a datelor, vizând a stabili cu precizie care dintre aceste date sunt compromiţătoare, dacă sunt destul de convingătoare pentru compromiterea unei anumite persoane în faţa celorlalte, daca aceste date îi determină pe ceilalţi a întrerupe legăturile cu ea”, susţinea într-o informare din anul 1971, maiorul Gheorghe Ceucă.
Prigoana unui fost prefect al Iaşului
Gruparea cu nume de cod „Trecutul”, ai cărei membri intraseră în atenţia Securităţii, era formată din foşti conducători ai PNL şi PNŢ din Iaşi. Ofiţerii de informaţii din subordinea lui Ceucă, cel care mai avea în soldă o reţea de 8 informatori, intraseră în posesia unor materiale din care rezulta faptul că locuinţa numitului Adam Ilie din Iaşi este vizata de o serie de elemente suspecte. Rezulta că în cadrul acestor întâlniri se comenta defavorabil politica internă şi externă a statului, drept pentru care a început o urmărire specială a numitului Adam Ilie, de profesie avocat, la momentul acţiunii, pensionar. În evidenţele Securităţii, Adam Ilie era cunoscut ca fost membru în delegaţia permanent a PNL. Deţinuse funcţia de prefect, iar în anul 1950 fusese arestat şi condamnat la 20 de ani de temniţă grea, pentru uneltire contra ordinii sociale, fiind eliberat în anul 1964.
Gheorghe Ceucă are parte de o bătrânețe liniștită
Gruparea Trecutul
Prin reţeaua informativă, cât şi prin mijloace speciale, au fost identificaţi, ca făcând parte din grup şi avand o activitate deosebită, numiţii Dan Emil, fost profesor universitar, care a făcut parte din delegaţia permanentă a PNL, condamnat în 1951 la 20 ani de temniţă, Toma Gheorghe, profesor, fost secretar general al comitetului judeţean PNŢ, Zabre Mihai, fost membru în delegaţia permanentă sau Popa Constantin, fost şef al unei organizaţii subversive. „Cu ocazia vizitelor pe care le faceau lui Adam Ilie, acesta le recita şi unele poezii scrise de el, parte din ele având un caracter duşmănos sau de ironie la adresa regimului. Deosebit de grav am considerat şi faptul că pe suspect îl vizitau şi persoane cinstite. În virtutea faptului ca Adam Ilie deţinuse mari suprafeţe de teren şi proprietăţi în unele comune din judeţul oraşului Iaşi, era vizitat şi de oameni din mediul rural, care erau influenţati de obiectiv, în sensul de a nu participa la munca în CAP”, susţinea maiorul Ceucă.
Intoxicări la punct fix
Toate aceste informaţii au condus către o singură concluzie- luarea de urgenţă a unor măsuri operative, care să ducă la compromiterea şi destrămarea grupului. S-a stabilit, în primul rând, necesitatea compromiterii lui Adam Ilie, dar şi a suspecţilor Dan Emil şi Zabre Mihai. Securiştii i-au pus în faţă lui Adam Ilie toate dovezile strânse împotriva lui. Constrâns de probe, Ilie a început să colaboreze, cu atât mai mult cu cât ofiţerii lui Ceucă i-au relatat o discuţie privată pe care acesta o purtase cu Dan Emil şi cu Zabre Mihai. Adam Ilie şi-a schimbat poziţia, fiind convins că printre prietenii din grup sunt informatori ai Securităţii, declarând că aceştia îi sunt cei mai mari duşmani. Prima consecinţă a acţiunii Securităţii a fost aceea că Dan Emil şi Zabre Mihai au fost excluşi din grup. Deranjat de această situaţie, Dan Emil s-a adresat ofiţerilor de Securitate, care abia aşteptau să le cadă în plasă un alt membru al grupării, asupra căruia au aruncat intoxicări care au avut ca efect defăimarea de către acesta, a fostului lider şi amic, Adam Ilie, chiar în cercurile intime ale celor doi, respectiv printre membrii grupării.
Relaţiile intime ale soţiei fostului prefect
Un alt atu al ofiţerilor de informaţii a fost legătura amoroasă dintre soţia lui Adam Ilie şi Popa Constantin, care data încă din timpul când Adam Ilie era în închisoare, legături care continuau şi la momentul acţiunii de destrămare a grupării. În această situaţie, s-a redactat o anonimă în care ofiţerii au relatat de-a fir a păr relaţia adulterină a soţiei lui Adam Ilie, pe care i-au trimis-o unui alt membru al grupării. Este lesene de înţeles că anonima a ajuns la încornorat iar gruparea a mai pierdut, atât un membru, cât şi încredere între cei rămaşi, ceea ce a condus, fără torturi şi alte mijloace specifice Securităţii, al anihilarea unui grup de „duşmani ai poporului”. Pe toată perioada acţiunii, ofiţerii s-au folosit de un informator infiltrat în grupare, în persoana lui Toma Gheorghe, „persoană cu o poziţie politică oscilantă şi cu o situaţie profesională deosebită”.
„De serviciul de anchetă al Securităţii de la Iaşi se ocupau evreii”
De toate aceste lucruri, colonelul Ceucă, un venerabil octogenar al urbei, nu îşi mai aminteşte nimic. Mai mult, fostul lucrător al Securităţii a îmbrăcat platoşa protectorului de serviciu al legionarilor şi burghezilor. „E posibil, dar eu nu m-am ocupat de liberali! Nu am anchetat, nu am arestat...Eu nu m-am ocupat nici de legionari, pentru că legionar a fost moşul meu, care era şi şef. Eu când am intrat în Securitate, erau numai de la ţară, cu două clase primare. Am dat şi amenzi la ofiţerii mei pentru că puneau pe drumuri oamenii. În 40 de ani cât am fost la Securitate, un om nu am jignit, nu am lovit, iar ofiţerii care îmi erau subordonaţi mie, trebuiau să facă totul liniştit. Eu nu am văzut un arestat acolo. În arestul Securităţii nu am intrat în viaţa mea. De serviciul de anchetă al Securităţii se ocupau evreii. Aproape câţi românii erau, tot aşa de mulţi erau şi evreii, dar majoritatea şi-au schimbat numele. Acum, majoritatea au murit”, ne-a spus fostul colonel de Securitate, bătându-ne prieteneşte pe umeri.
Securistul fără vină
Gheorghe Ceucă a întrat în Securitate în anul 1953, direct de pe băncile ISE. După 35 de ani, în 1988, a ieşit la pensie, şi nu una de muritor de rând. Ca mulţi dintre cei care au lucrat pentru sistemul opresiv al regimului totalitar, nu-şi aminteşte nimic rău din acea perioadă. Şi acum susţine că nu s-a ocupat de reprimarea legionarilor sau a membrilor partidelor istorice. „Am lucrat la Culte. M-am ocupat de Martorii lui Iehova şi de inochentişti. Am lucrat pentru oameni”, ne-a spus senin colonelul Ceucă. Acum, cultivă plante în mica grădiniţă din stradela Cuza Vodă, împăcat cu lumea şi cu rolul său în regimurile trecute.
