fbpx
 
Tânăr amenințat cu un cuțit pe o stradă din Galați de fostul iubit al mamei sale

Tânăr amenințat cu un cuțit pe o stradă din Galați de fostul iubit al mamei sale


Un tânăr din Galaţi a fost fugărit pe stradă cu un cuţit de bucătărie de către fostul iubit al mamei sale, după ce l-a rugat să o lase în pace pe femeie. Realizând că ar putea suporta consecinţele, bărbatul s-a urcat într-un taxi, iar tânărul fugărit a spart geamul maşinii cu o piatră.

Scandalul s-a produs duminică pe o stradă din oraşul Galaţi, informează Mediafax.

Incidentul a fost anunţat prin 112, iar jandarmii care au mers acolo au descoperit mai multe persoane care se ameninţau reciproc.

Scandalul a pornit de la o ceartă între doi foşti iubiţi, în care a intervenit şi fiul femeii.

Jandarmii au stabilit că femeia de 48 ani, sătulă de ameninţări, jigniri şi desele agresiuni fizice la care era supusă de către iubit, cu 12 ani mai tânăr, i-a spus acestuia că relaţia între ei s-a încheiat. Bărbatul a încercat în repetate rânduri să o determine pe femeie să se împace, iar duminică a mers la ea acasă, însă s-a întâlnit în faţa blocului cu fiul acesteia. Tânărul l-a rugat să îi lase mama în pace şi să nu o mai ameninţe. Bărbatul a scos de la brâu un cuţit de bucătărie cu care l-a fugărit pe fiul femeii.

Realizând ce a făcut, fostul iubit s-a urcat într-un taxi pentru a pleca, însă fiul femeii a aruncat cu o piatră spre autoturism, spărgând un geam.

Fostul iubit a fost rănit la o mână, astfel că a fost chemat şi un echipaj medical.

Persoanele implicate în scandal au fost duse la o secţie de Poliţie şi jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru ameninţare, violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, pe numele fostului iubit a fost emis un ordin de protecţie provizoriu.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31