fbpx
 
Medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon" din Iaşi au efectuat două transplanturi renale după ce familia unei persoane aflată în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe.

Medicii de la Spitalul „C.I.Parhon" din Iaşi au efectuat în cursul zilei de duminică două intervenţii de transplant renal de la un donator aflat în moarte cerebrală, după ce familia acestuia a fost de acord cu donarea.

O echipă medicală de la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi a realizat un transplantat de rinichi de la o femeie în vârstă de 45 de ani, din Ucraina, la fiica sa în vârstă de 21 de ani.

O echipă de medici de la Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic "Dr C.I. Parhon" din Iaşi a efectuat în cursul zilei de marţi o nouă intervenţie în timpul căreia au transplantat un rinichi de la soţie la soţ, situaţia fiind considerată o raritate, au informat miercuri reprezentanţii unităţii medicale.

REPORTER l-a monitorizat două luni pe prof.dr. Adrian Covic de la Spitalul Clinic „I.C. Parhon”

Joia și vinerea, medicul participă 45 de minute la raportul de gardă, după care pleacă la consultații în clinici private, timp de 3-4 ore

Între 17-24 iunie a fost plecat în vacanță la turci, prin Christian Tour, dar parafa sa apare înregistrată în sistemul electronic ca și cum ar fi fost la spital

În 2020, doctorul câștiga 24.000 de euro/lună de la Spitalul Parhon, din activitatea didactică și de la privat

La consultațiile din clinicile private, efectuate dimineața, își ia frecvent rezidenții după el, fapt interzis în sistemul medical de stat

Dr. Adrian Covic stă o oră pe zi la spital și este plătit ca și cum ar fi prezent toată ziua

Întrebat despre consultațiile la privat în timpul programului de lucru, medicul a sunat Poliția, considerând că presa îl hărțuiește

Poveste impresionantă la Iași acolo unde chirurgii s-au întâlnit cu un caz rar. Un bărbat de 43 de ani a primit o nouă sansă la viață după ce soția i-a donat un rinichi.

Băiețelul din Botoșani, care a căzut de la etajul 3, nu mai poate fi salvat, spun medicii care i-au pus diagnosticul necruțător de moarte cerebrală. Apoi au decis, cu acordul părinților, prelevarea de organe. Inima și ficatul au ajuns la pacienți din Germania, pentru că în țara noastră nu avem copii ce să necesite aceste organe. Iar acum este făcut transplantul de rinichi la Spitalul „Parhon” din Iași.

Prima suspiciune de infectare cu tulpina Omicron la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi este în cazul unui pacient în vârstă de 49 de ani din judeţul Vaslui, fără istoric de călătorie şi care nu a avut contact cu persoane care să fi fost în afara ţării în ultima perioadă.

Un bărbat transplantat în urmă cu un an, care nu crede în existenţa COVID-19, a ajuns la Spitalul „Dr. C.I. Parhon" din Iaşi într-o stare „gravă", cu simptome specifice ale infecţiei, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Ionuţ Nistor.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31