fbpx
 
Robert Hanssen, agentul FBI care a spionat masiv pentru Rusia, găsit mort în închisoare

Robert Hanssen, agentul FBI care a spionat masiv pentru Rusia, găsit mort în închisoare


Robert Hanssen, fostul agent FBI devenit spion al Rusiei şi considerat omul care a adus Biroului Federal de Investigaţii cele mai mari daune din istoria sa, a fost găsit mort, luni, în celula sa din închisoare, au anunţat autorităţile americane.

Hanssen, care avea 79 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2002, după ce a pledat vinovat de spionaj pentru Uniunea Sovietică şi ulterior pentru Rusia timp de peste 20 de ani.

El îşi ispăşea pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate din Colorado, informează News.ro.

Personalul închisorii a iniţiat măsuri de salvare a vieţii, după ce l-a găsit pe Hanssen fără reacţie, luni dimineaţă, dar încercările de resuscitare nu au avut succes, a precizat Biroul pentru Penitenciare într-un comunicat. Acesta nu a precizat care a fost cauza decesului.

Hanssen s-a alăturat FBI în 1976 şi a început să vândă informaţii clasificate Uniunii Sovietice în 1985, potrivit site-ului FBI.

Până la momentul arestării sale, în 2001, el fusese recompensat cu peste 1,4 milioane de dolari în numerar, fonduri bancare şi diamante, în schimbul compromiterii a numeroase surse umane, tehnici de informaţii şi documente clasificate ale SUA.

Anchetatorii FBI au lucrat ani la rând pentru a încerca să-l identifice pe spionul din rândurile lor. În săptămânile premergătoare arestării sale, în februarie 2001, în jur de 300 de persoane lucrau la anchetă şi îl monitorizau pe Hanssen, potrivit FBI.

Hanssen a fost arestat în momentul în care a fost surprins în flagrant delict în timp ce făcea o "livrare de materiale clasificate" într-un parc din Virginia.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: