fbpx
 
Copiii mai mici de doi ani nu trebuie să poarte măști de protecție pentru că le creează dificultăți de respirație și crește riscul de asfixiere, a anunțat o organizație medicală japoneză citată de Reuters.

Poluarea sufocă încet, dar sigur, marile oraşe ale României. După Timişoara şi în Iaşi s-au înregistrat depăşiri ale valorilor maxime admise de particule şi compuşi toxici pentru organism. Seara şi-a făcut apariţia şi smogul.

O expediţie realizată de Administraţia Naţională a Oceanului şi Atmosferei din SUA (NOAA) a observat o specie de peşti care stau pe fundul mării fără să respire.

O femeie în vârstă de 43 de ani, I.C., din Iași, a fost la un pas de deces, din cauza unei pastile.

Coasta de est a regiunii Sussex din Marea Britanie a fost cuprinsă de o „ceaţă toxică” și peste 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, au anunţat autorităţile, citate de BBC News.

 

Plaja Birling Gap a fost evacuată duminică, după ce mai multe persoane s-au plâns de dificultăţi la respiraţie, usturimi la ochi şi stare de vomă, în urma apariţiei unui soi de „ceaţă”.

 


A fost externat şi ultimul elev dintre cei cinci care au ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ după ce s-au jucat într-o pauză la şcoală „de-a leşinatul“ (sau „Ortu' popii“). Este vorba de una dintre fete, care provine dintr-un centru de plasament, aflându-se în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Inițial, s-a crezut că minorii au jucat „Balena albastră”.

 


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31