fbpx
 
Mită de 89.000 de euro la spitale din Brașov și Harghita: procurorii DNA au ajuns cu ancheta la Iași

Mită de 89.000 de euro la spitale din Brașov și Harghita: procurorii DNA au ajuns cu ancheta la Iași


Persoane din conducerea unor spitale din Brașov și Harghita ar fi primit aproape 89.000 de euro mită pentru atribuire unor contracte supraevaluate.

Procurorii DNA fac cercetări în cadrul unui dosar penal deschis la Serviciului teritorial Braşov. Cercetările se desfășoară deocamdată „in rem” adică sunt verificate faptele, și nu persoanele, se arată într-un comunicat al DNA preluat de Agerpres.

Procurorii DNA strâng probe pentru presupuse infracțiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi a altor infracţiuni asimilate celor de corupţie, arată sursa citată.

„Cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte prin care unităţile respective ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare”, menţionează procurorii.

Pentru atribuirea contractelor preferenţiale plătite din bani publici, spun anchetatorii, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câştigătoare o anumită firmă.

„În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective. Din cercetări a reieşit că activităţile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 - 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro şi 89.000 euro”, au mai arătat anchetatorii.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Braşov au efectuat joi percheziţii domiciliare în 22 de locaţii situate pe raza judeţelor Braşov, Harghita şi Iaşi, din care patru sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Potrivit unor surse judiciare, că percheziţiile au avut loc în trei spitale COVID - Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Braşov, Spitalul Municipal Odorhei, Spitalul de Boli Infecţioase, dar şi la sediul Biroului de Operaţiuni Speciale din Braşov.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31