Lucrările de reabilitare și modernizare a Aulei Magna „Haralamb Vasiliu” au o valoare de 13,7 milioane de lei, bani publici. Firma care le execută, Grup Construcții Est, aparține familiei Mirelei Cojocariu, șef lucrări la Facultatea de Horticultură.
Va fi o „locație excelentă pentru susținerea spectacolelor sau evenimentelor educaționale și social-culturale de mare anvergură”, au susținut reprezentanții universității. O mega-aulă cu 600 de locuri. Spre comparație, capacitatea Sălii mari a Teatrului Național este de 750 de locuri.
Aula acum, instalația de aer are gurile în podea, fiind extrem de costisitoare
Contracte cu Grup Est de de 30 milioane de lei
În luna iulie 2020, Universitatea pentru Științele Vieții a încheiat un contract cu Grup Construcții Est SA în valoare de peste 30 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro). Firma va repara și moderniza corpul principal unde își au sediul facultățile de Agricultură și Horticultură, dar este și zona administrativă.
În același contract a intrat și reabilitarea aulei, dar și a patru amfiteatre, săli de seminarii, laboratoare și săli de conferințe, urmând a fi instalat și un lift exterior. Cu o durată de execuție de 60 de luni, contractul se află în plină derulare, instituția făcând deja plăți de aproape 7 milioane de lei.
Vor o aulă de aproximativ 600 de locuri
Din valoarea totală, aula va costa 13,7 milioane de lei, adică peste 2,8 milioane de euro. Paul Corneliu Boișteanu, director general administrativ la USV, a precizat, într-un răspuns pentru REPORTER DE IAȘI, că banii provin din alocații bugetare, adică de la bugetul de stat, și din venituri proprii.
Anterior, în februarie 2021, sub semnătura lui Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură, universitatea a emis un comunicat de presă în care își lăuda investiția.
„În Aula Magna se lucrează în momentul de față la consolidarea structurii de rezistență, vor fi schimbate instalațiile electrice, termice, sanitare, mobilierul și va fi montată o unitate centrală pentru aer condiționat pe acoperișul clădirii. Intervențiile prevăzute pentru acest obiectiv, schimbarea componentelor tehnice, ingineriei de sunet, lumini și sonorizare, vor face ca Aula Magna să se transforme într-o locație excelentă pentru susținerea spectacolelor sau evenimentelor educaționale și social-culturale de mare anvergură. Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru vara acestui an, iar Aula va dispune de aproximativ 600 de locuri”, se preciza în informarea respectivă.
O mențiune: aula este în plin șantier, este greu de crezut că lucrările ar putea fi gata în doar câteva săptămâni.
Stadiul lucrărilor în februarie anul acesta: parcă ar fi descoperit sarcofagele unei întregi dinastii de faraoni
Aula arăta bine: fusese renovată în 2005
În afara lucrărilor la instalații (termice, electrice, sanitare), amenajările la Aula Magna „Haralamb Vasiliu” sunt și de arhitectură, dar și de rezistență (consolidare). Practic, s-a intervenit profund la pereți și planșee.
„Ultima reabilitare a Aulei a avut loc în anul 2005, valoarea investițiilor fiind de 109.709 lei și a constat în lucrări de arhitectură – reparația scaunelor, zugrăveli, tencuieli, montare gresie și faianță”, a menționat Corneliul Boișteanu, directorul general administrativ al USV Iași.
Strict pe cifre, modernizarea din prezent a aulei este de 125 de ori mai costisitoare decât cea de acum 16 ani. „Aula arăta destul de bine și înainte. Singura problemă importantă era la sistemul de climatizare”, a afirmat, sub rezerva anonimatului, o sursă din interior.
Cu aceiași bani construiești un bloc
Un constructor cu experiență, consultat de REPORTER DE IAȘI, a afirmat că prețul de 13,7 milioane de lei i se pare exagerat. „Am văzut fotografiile din șantier. Într-adevăr, sunt intervenții de substanță. Însă, valoarea lucrărilor depinde foarte mult și de calitatea materialelor și de cea a finisajelor”, a explicat acesta.
Cu titlu de exemplu, Compania Națională de Investiții are în derulare un proiect la Timișoara, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, de construire a unui cămin studențesc cu o capacitate de 184 de locuri. Valoarea căminul este de 15,8 milioane de lei. Cu alte cuvinte, cu banii de pe aulă, USV Iași putea face un cămin.
Așa arăta aula USV înainte de modernizări
Firma de casă a USV, cu acționar șefă de lucrări la Horticultură
Acum câteva zile, REPORTER DE IAȘI a dezvăluit că, din 2019 încoace, Grup Construcții Est SA, firma care lucrează la aulă, a încheiat contracte de peste 12 milioane de euro cu Universitatea Agronomică pentru diferite investiții.
SA-ul îi avea drept acționari pe Mirela Cojocariu (55%), Marius Cojocariu (10%, administrator), Maria Murariu (35%). Toți trei sunt membrii aceleiași familii, Marius fiind soțul, iar Maria fiind mama acționarului principal, Mirela Cojocariu. Aceasta este și șef lucrări la Facultatea de Horticultură din cadrul universității cu care firma familiei sale derulează afaceri.
Extravaganțele rectorului sunt fără egal în universitățile ieșene
Conducerea USV nu este la prima extravaganță. În 2020, deci în plină pandemie, șefimea și-a luat mobilier de lux și aparatură audio-video de peste 281.000 de euro. Dotările s-au făcut pentru rector, președintele Senatului și Sala de consiliu.
Câteva repere: birouri de 2.000 de euro, uși de 1.000 de euro, stative de 500 de euro, piele Burgundy, nuc Tanganika, mobilier tip British. O măsuță de imprimantă la 1.100 de euro sau o bibliotecă de perete la 4.000 de euro.
O chestie de blazon, de etichetă, a fost una dintre explicațiile oferite de conducerea universității pentru aceste dotări exorbitante. Moftul lui Gerard Jităreanu la începutul celui de-al treilea mandat ca rector al Universității pentru Științele Vieții.