fbpx
 
CEDO: România trebuie să recunoască şi să protejeze familiile formate din persoane de acelaşi sex

CEDO: România trebuie să recunoască şi să protejeze familiile formate din persoane de acelaşi sex


Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, marţi, că România a încălcat articolului 8 din Convenţie care face referire la „respectarea vieţii private şi de familie” în cazul cuplurilor de acelaşi sex.

Astfel, în urma deciziei istorice CEDO, România va trebui să recunoască şi să protejeze familiile formate din persoane de acelaşi sex.

Hotărârea a fost luată cu cinci voturi la doi. Procesul intentat împotriva României de familia Buhuceanu - Ciobotaru şi alte 20 de cupluri a fost unul mult așteptat de zecile de mii de persoane gay de la noi din țară. 

CEDO a constatat în acest caz faptul că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor 42 de petenți.

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex.

CEDO subliniază clar că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.

Potrivit deciziei, CEDO „constată, cu cinci voturi la două, că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie”.

Articolul prevede: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Autorităţile publice nu pot interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest lucru este prevăzut de lege şi este necesar, într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al siguranţei publice sau al bunăstării economice a ţării, pentru apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, pentru protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora."

De asemenea, CEDO „hotărăşte, în unanimitate, că constatarea unei încălcări a Convenţiei constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamanţi”.

Curtea observă că - atât la momentul în care reclamanţii au depus cererile la Curte, cât şi în prezent - nu existau şi nu există dispoziţii în legislaţia română care să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex sau o altă formă de parteneriat pentru cuplurile de acelaşi sex. Dimpotrivă, Codul civil nu recunoaşte în mod expres astfel de parteneriate”, se mai arată în decizia CEDO.

Curtea a ajuns deja la concluzia existenţei unei obligaţii pozitive în temeiul articolului 8 din Convenţie de a asigura recunoaşterea şi protecţia juridică a cuplurilor de acelaşi sex şi a constatat o încălcare a acestei obligaţii în cauzele Oliari şi alţii şi Fedotova şi alţii (...) Această obligaţie pozitivă nu ar trebui să depindă de circumstanţele naţionale. Obligaţia de a se asigura că reclamanţii aveau recunoaşterea şi protecţia juridică a familiilor lor respective este general aplicabilă în temeiul Convenţiei: reclamanţii - care constituiau de facto familii de acelaşi sex în România - aveau acelaşi drept la recunoaştere şi protecţie juridică în temeiul articolului 8”, mai arată CEDO.

„Curtea constată că niciunul dintre motivele de interes public invocate de Guvern nu prevalează asupra interesului reclamanţilor de a vedea relaţiile lor respective recunoscute şi protejate în mod corespunzător de lege. Curtea concluzionează că statul pârât şi-a depăşit marja de apreciere şi nu şi-a respectat obligaţia pozitivă de a asigura dreptul reclamanţilor la respectarea vieţii private şi de familie a acestora”, mai arată judecătorii.

În 2019, familia formată din Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru a dat în judecată statul român pentru că nu le-a fost recunoscută relația de familie.

Alte 20 de cupluri formate din persoane de același sex care formează o familie s-au alăturat procesului de la CEDO.

Cele 42 de persoane, sprijinite de Asociația ACCEPT, au dat statul român în judecată la CEDO și au cerut României să recunoască familiile formate din persoane de același sex și interzicerea discriminării acestora. Toate aceste lucruri sunt prevăzute în Articolele 8 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Acest caz istoric reunește 42 de petenți (13 cupluri de femei lesbiene și 8 cupluri de bărbați gay) cel mai mare număr de persoane gay și lesbiene care au solicitat vreodată protecția vieții lor de familie într-un caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31