fbpx
Print this page
Grup impresionant de contrabandiști de țigări, destructurat de procurorii DIICOT și polițiștii de frontieră ieșeni (VIDEO)

Grup impresionant de contrabandiști de țigări, destructurat de procurorii DIICOT și polițiștii de frontieră ieșeni (VIDEO)


Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus, joi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Coteț Mihai şi Matirel Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunilor de  constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată.

 

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna aprilie 2015 inculpaţii Coteț Mihai, Matirel Gheorghe și C. C. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat şi alţi inculpaţi, specializat în introducerea ilegală peste râul Prut, pe direcția Stâlpilor de Frontieră 1064-1068 (situaţi în extravilanul localităţii Ungheni, com. Golăiești, jud. Iaşi), a unor importante cantități de țigarete de contrabandă.

 

S-a reţinut că sub coordonarea directă a inculpatului Coteț Mihai, liderul grupului, inculpaţii, cetăţeni români şi moldoveni, introduceau în România, peste râul Prut, coletele cu ţigarete cu ajutorul unor lansete şi a unor frânghii. De asemenea, aceştia preluau, cu atelaje hipo, coletele cu ţigarete de la malul râului Prut şi le transportau la locurile de depozitare din localitatea Petreşti”, arată procurorii ieșeni.

 

Pentru transportul ţigărilor de contrabandă către municipiul Iaşi au fost folosite mai multe autoturisme, un TAXI, atelaje hipo, mijloace de transport în comun și microbuze şcolare.

 

 

Membrii grupării acţionau într-un mod  organizat, fiind responsabilizaţi, pe anumite segmente de activitate infracţională, în funcţie de aptitudini şi abilităţi individuale, respectiv: supravegherea patrulelor poliţiei de frontieră, asigurarea pazei în zona de acţiune, supravegherea traseului de deplasare, trecerea ţigărilor peste frontieră, transportul şi distribuirea/valorificarea acestora.

 

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la mai multe adrese de pe raza judeţului Iaşi au fost descoperite şi ridicate/indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor: pachete țigări diferite mărci cu timbru de acciză R.Moldova, sume de bani, un aparat de vedere pe timp de zi, telefoane mobile, mai multe cartele SIM, chingi din material textil pentru transportarea țigărilor, diferite înscrisuri utile cauzei.

 

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Acţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

 

La acțiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare