fbpx
 
Polițist de frontieră din Vaslui, reținut pentru 24 de ore. Este suspect în mai multe atacuri de tip mafiot Foto: Adevărul

Polițist de frontieră din Vaslui, reținut pentru 24 de ore. Este suspect în mai multe atacuri de tip mafiot


Un poliţist de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui a fost ridicat de mascaţi duminică dimineaţă şi condus cu mandat de aducere, alături de alte trei persoane, la sediul Poliţiei Murgeni, pentru audieri. Agentul este implicat şi în alte dosare penale, fiind în prezent judecat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, respectiv braconaj.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui în urma audierilor desfăşurate la sediul Poliţiei Murgeni, două dintre cele patru persoanele, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentate în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

 

Printre reţinuţi se numără şi poliţistul de frontieră Marius Profiri, cel acuzat că ar fi pus la cale incendiile împotriva rivalilor din oraş, printre aceştia numărându-se şi fostul şef al Poliţiei oraşului Murgeni, cms. sef Dănuţ Cojocaru, scrie „Adevărul”.

 

Profiri este agent în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu, iar colegii săi afirmă că este unul dintre poliţiştii de frontieră problemă. În luna aprilie, anul curent, acesta a fost pus la dispoziţia inspectorului şef al STPF Vaslui, fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. În urmă cu două săptămâni acesta a fost implicat într-un alt scandal, ajungând la spital în urma altercaţiei cu un vecin, în cauză fiind deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

 

Localnicii din oraşul vasluian Murgeni au fost terorizaţi anul trecut de o serie de incendii suspecte. Ultimul caz grav s-a înregistrat în luna noiembrie la o fermă zootehnică, când zeci de animale şi-au pierdut viaţa în chinuri groaznice. Incendiile care au semănat spaimă printre locuitorii oraşului Murgeni au vizat în special oameni de afaceri, dar şi poliţişti, culminând cu incendierea autoturismului şefului Poliţiei oraşului, comisar-şef Dănuţ Ciobanu, înlocuit din funcţie la o lună după ce maşina i-a ars în incendiu.

 

Cel mai grav incendiu s-a produs pe 11 noiembrie, la o fermă zootehnică situată la ieşirea din oraş. Clădirea, care adăpostea peste 60 de vite, porci şi sute de păsări, era situată la ieşirea din oraş şi nu era racordată la curent electric. Incendiul a fost observat în jurul orei 19.30 de bărbatul care avea grijă de animale. La faţa locului s-au deplasat pomprieri de la Bârlad şi Murgeni, însă în momentul sosirii acestuia focul era generalizat la întregul acoperiş. 53 de vaci, majoritatea gestante, cinci porci, zeci de păsări şi 50 de tone de furaje au ars. Cât priveşte cauza izbucnirii incendiului, pompierii militari au stabilit că a fost vorba o mână criminală.

 

Şirul incendiilor suspecte a fost deschis la începutul anului trecut, pe 30 ianuarie, casa unui afacerist din Murgeni, Adrian Plăcintă, fost director al societăţii Transmir, fiind distrusă într-un incendiu. După câteva zile, un depozit de furaje aparţinând fostului primar al oraşului, Jenica Panica, a fost mistuit de flăcări, zeci de tone de furaje fiind distruse.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31