fbpx
 
O anchetă a ONU a ajuns la concluzia că o lovitură aeriană a armatei franceze în Mali în luna ianuarie a provocat moartea a 19 civili adunaţi pentru o nuntă.

Organizarea unui eveniment atât de deosebit precum nunta este o chestiune extrem de specială și delicată pentru fiecare cuplu în parte. Și cum pregătirile pentru marea zi se transformă de cele mai multe ori într-o adevărată aventură, ajutorul specialiștilor din domeniu poate fi o gură de aer proaspăt. În Palas, la „Wedding Days” găsiți cele mai bune oferte pentru nunta de vis, iar Congress Hall a pregătit verighetele pentru marele eveniment și se ocupă de organizarea cununiei în gădina Palas sau pe una dintre terasele cu vedere spre Palatul Culturii.

În jur de 150 de petrecăreți au dat socoteală pentru participarea la o nuntă, în Tecuci. Oamenii s-au ținut de un plan pe care-l credeau bine pus la punct.

O nuntă la care participau aproximativ 150 de persoane a fost întreruptă, duminică seară, de poliţişti, aceştia aplicând amenzi de 8.000 de lei pentru nerespectarea legii privind combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres.

Polițiștii ieșeni au participat, sâmbătă, „neinvitați” la trei evenimente – o cununie, o nuntă și un botez – organizate fără respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială. Au fost aplicate mai multe amenzi organizatorilor.

Procurorii bihoreni au deschis un dosar penal după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Oradea a fost organizată o nuntă la care au participat peste 350 de persoane.

Nunta fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, comisarul şef (r) Eugen Boc, în prezent pensionar, a început sâmbătă, la ora 17.00, la sala de evenimente Opera Events, din Oradea. Echipajele de control, din care făceau parte poliţişti, reprezentanţi ai ITM, DSP, ANSVSA, pompieri şi jandarmi, au ajuns la sala de evenimente seara, în jurul orei 21.00, când petrecerea era în toi, solicitându-i lista cu invitaţi organizatorului, chiar fostul lor şef.

Un tânăr din Botoşani şi-a dat în judecată fosta iubită după ce s-au despărţit cu numai o zi înainte de căsătorie. Botoşăneanul îi cere toate cadourile înapoi, inelul de logodnă dar şi daune morale pentru ruşinea şi traumele suferite.

Un polițist din Constanța a fost arestat pentru trafic de influență după ce a primit mită bani, băuturi și un miel în schimbul promisiunii că va mușamaliza un dosar. Din mita primită, polițistul și-a făcut nunta, la care l-a invitat și pe mituitor.

O nuntă a unei verişoare a Simonei Halep, desfăşurată pe terasa unui restaurant din municipiul Constanţa cu participarea a circa 200 de persoane, a fost oprită duminică seară de poliţişti pentru că nu erau respectate măsurile de prevenire a COVID-19.

Pagina 4 din 9