fbpx
 
La data de 12 noiembrie 2023, Poliţia Capitalei a fost sesizată despre dispariția unui minor, cetăţean camerunez, care, în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 17.00, a plecat de la adresa de domiciliu, din Sectorul 4 și nu a mai revenit.

Autoritățile au descoperit, marți seara, în Sectorul 4 din Capitală, un azil care funcționa ilegal și unde mai mulți vârstnici erau ținuți pe saltele în subsol. Poliția a pus echipaj de pază la cămin, dar bătrânii nu au fost scoși de acolo, potrivit G4Media.

O femeie a fost găsită moartă într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei.

Un bărbat de 73 de ani a fost reținut, fiind acuzat că a agresat sexual trei fete în vârstă de 12 ani într-un magazin din Sectorul 4. Poliția Capitalei precizează că faptele s-au petrecut în perioade diferite, iar agresorul este vânzător în magazinul respectiv.

Un minor a fost agresat cu un briceag de un alt minor, în Sectorul 4 al Capitalei, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, potrivit unor surse judiciare.

Polițiștii locali din Sectorul 4 au confiscat o căruță cu pepeni care trecea pe o stradă din București. Proprietarul ei a făcut scandal în momentul în care a fost amendat de polițiștii locali.

O femeie a fost răpită de pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei, miercuri după-amiază, potrivit unei sesizări făcute la 112. Poliția a demarat imediat căutările.

O copilă de doar 12 ani a fost răpită, în Capitală. Bărbatul care a sechestrat-o a fost reținut la câteva ore după ce tânăra a reușit să sune la 112.

Un polițist a fost lovit de un bărbat care a devenit agresiv în momentul în care oamenii legii au intervenit după ce acesta a distrus două mașini parcate pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei.nii legii au fost alertați, prin 112, că un individ lovește mașinile parcate pe o stradă din sectorul 4.

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a fost condamnat, marți, la un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a unor persoane. 

 

 Cu toate acestea, magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au amânat executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Decizia nu este definitivă, informează Agerpres.

 


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30