fbpx
 
Tărâmul Morții: sute de morminte și o groapă comună descoperite într-o pădure după retragerea rușilor din Izium (VIDEO)

Tărâmul Morții: sute de morminte și o groapă comună descoperite într-o pădure după retragerea rușilor din Izium (VIDEO)


Cel puțin 440 de cadavre au fost descoperite într-o pădure din afara orașului Izium, după retragerea rușilor, o parte dintre ele fiind în groapă comună, iar altele fiind în morminte cu cruci simple de lemn, majoritatea marcate doar cu cifre, conform autorităților ucrainene.

Anunțul inițial a fost făcut joi noapte de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a spus că astăzi vor exista mai multe „informații verificate și clare" despre gropile la Izium. Zelenski a comparat Izium cu orașele Bucha și Mariupol, devenite simboluri ale atrocităților invaziei rusești în Ucraina, arată HotNews.

„Rusia lasă moartea în urmă peste tot. Și trebuie să răspundă. Lumea trebuie să tragă Rusia la răspundere pentru acest război. Vom face tot ce putem pentru a face acest lucru", a spus el.

Șeful poliției regionale, Serghei Botvinov, a declarat pentru Sky News că este vorba despre aproximativ 440 de cadavre.

Andriy Yermak, șeful cancelariei prezidențiale din Ucraina, a anunțat, la rândul său, că toate cadavrele vor fi exhumate și trimise pentru expertiză medico-legală.

Între timp, pe rețelele sociale au început să apară imagini cu atrocitățile comise de ruși.

Jurnaliştii Associated Press au văzut locul respectiv, care se află într-o pădure din afara orașului Izium.

Printre copaci se află sute de morminte cu cruci simple de lemn, majoritatea marcate doar cu cifre.

Un mormânt mai mare purta un marcaj conform căruia acolo s-ar afla îngropați 17 soldați ucraineni.

Oleg Kotenko, oficial al Ministerului ucrainean însărcinat cu reintegrarea teritoriilor eliberate, susține că videoclipurile pe care soldații ruși le-au postat pe rețelele sociale arată că ar exista în jur de 25-30 de cadavre în acel mormânt, scrie The Guardian.

Izium, oraș-cheie din regiunea Harkov, a fost recucerit duminică de Armata Ucrainei, iar autoritățile ucrainene spun că rușii au lăsat în urmă un oraș devastat în proporție de 80%.

Un oficial ucrainean declara luni că cel puţin 1.000 de persoane au fost ucise în ultimele şase luni în confruntările armate care au avut loc la Izium, conform AFP.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31