fbpx
 
O nouă șansă pentru doi bolnavi care au primit organe de la un donator aflat în moarte cerebrală

O nouă șansă pentru doi bolnavi care au primit organe de la un donator aflat în moarte cerebrală


Medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon" din Iaşi au făcut două transplanturi renale după ce familia unei persoane aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I. Parhon", conf.univ.dr Ionuţ Nistor, a declarat, joi, că beneficiarii sunt doi bărbaţi din judeţele Vrancea şi Bacău.
„Pacientul din judeţul Bacău are 62 de ani, care are în istoric de câţiva ani boală de nefroangioscleroză secundar şi afecţiuni cardiovasculare. Pentru el erau pregătite toate măsurile terapeutice pentru începerea dializei. Fiind pe lista de aşteptare, a avut norocul să aibă o compatibilitate foarte bună cu donatorul şi să fie selectat. Al doilea beneficiar, un pacient de 45 de ani, din judeţul Vrancea, făcea de 1,5 ani hemodializă. Este şi el în secţia de transplant. Ambii pacienţi se recuperează bine. În câteva zile amândoi vor fi externaţi. Vreau în mod deosebit să mulţumim familiei donatorului care a acceptat să ajute oameni aflaţi în suferinţă trecând peste tragedia care a afectat familia lor", a declarat dr. Ionuţ Nistor.
Sunt 26 de intervenţii de transplant efectuate anul acesta, dintre care 7 sunt de la donator viu. Această cifră este aproximativ egală cu cea de anul trecut.
„Ne dorim ca acest număr să crească. Ne dorim ca mai multe persoane aflate pe lista de aşteptare să aibă o şansă la un transplant renal", a precizat dr Nistor. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: