fbpx
 
Patru persoane din Bihor, inclusiv două fetiţe cu vârste de 4 şi 2 ani, în stare foarte gravă după ce s-au intoxicat cu soluţie antiparazitară pentru animale

Patru persoane din Bihor, inclusiv două fetiţe cu vârste de 4 şi 2 ani, în stare foarte gravă după ce s-au intoxicat cu soluţie antiparazitară pentru animale


Patru persoane, inclusiv două fetiţe cu vârste de 4 şi 2 ani au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţan de Urgenţă Oradea după ce s-au intoxicat cu soluţie antiparazitară pentru animale. Ambii copii sunt internaţi în secţia Clinică ATI II, fetiţa de 2 ani fiind intubată şi ventilată mecanic, transmite News.ro.

„Este vorba despre 4 persoane care s-au intoxicat cu soluţie antiparazitară pentru animale. Mama şi mătuşa sunt internate pe secţia clinica ATI I, una din ele fiind intubată şi ventilată”, a declarat Lisa Crăiuţ, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţan de Urgenţă Bihor

Cele două fetiţe, de 4, respectiv 2 ani, sunt internate pe secţia Clinică ATI II.

Cea de 4 ani este trează şi conştientă, iar cea de 2 ani este intubată si ventilată mecanic.

Ambii copii s-au intoxicat ca urmare a contactului cu una dintre femei, care a folosit soluţia respectivă, a precizat Crăiuţ.

 

Sursa: News.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: