fbpx
 
Șocant! Ambrosie recunoaște șantajul lui Zaporojanu: procente imense din vânzarea jucătorilor

Șocant! Ambrosie recunoaște șantajul lui Zaporojanu: procente imense din vânzarea jucătorilor


În urma materialului publicat de REPORTER DE IAȘI, președintele executiv al CSM Politehnica Iași, Adrian Ambrosie, a venit în această seară cu unele precizări.

 

„Mărturisesc faptul că sunt profund dezamăgit de ultimele declarații ale d-lui Arcadie Zaporojanu, întrucât cele declarate de dumnealui nu au aproape nicio legătură cu adevărul, cu ceea ce am discutat inițial, împreună. În aceste condiții, cred că se impun niște lămuriri, întrucât soarta echipei de fotbal a Iașului este un subiect ce trebuie tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate.

 

În primul rând, trebuie să nu uităm faptul că debutul factual al colaborării dintre Poli Iași și Fotbal Hebdo a avut loc în vară, la începutul lunii iunie, urmând ca draft-ul protocolului oficial de colaborare să fie realizat de către aceștia, iar ulterior, în măsura în care ar fi cuprins clauzele negociate inițial, să fie semnat. În ciuda insistențelor noastre aproape săptămânale, draft-ul ne-a fost comunicat de abia la începutul lunii septembrie, cuprinzând clauze complet străine de cele discutate inițial. Așadar, situația în care se află acum d-l Zaporojanu, de a nu avea vreo calitate oficială în relația cu Poli Iași, nu poate fi, în niciun caz, pusă în sarcina conducerii clubului, ci este doar rezultatul îndeplinirii cu întârziere și în mod defectuos, chiar cu rea-credință, am putea spune, a unor obligații asumate de către Fotbal Hebdo.

 

În cel de-al doilea rând, din ieșirile publice ale d-lui Zaporojanu, observ că dumnealui încearcă să se delimiteze de orice obligații pe care firma dumnealui și le-a asumat față de Poli Iași, ba, mai mult decât atât, afirmă că nu a luat parte la negocierile în care s-au discutat anumite aspecte, precum cele legate de valoarea jucătorilor ce urmează a fi aduși la club, de suportarea costurilor cantonamentului, a echipamentului etc. Sunt pus în situația de a dezminți aceste afirmații. Proprietarul Fotbal Hebdo a fost prezent personal la negocierile referitoare la colaborarea cu Poli Iași, iar când nu s-a putut prezenta, interesele Fotbal Hebdo au fost reprezentate de 3 persoane de încredere (asociați sau angajați) ai domniei sale: d-l Viorel Bodiu, d-l Octavian Moraru și d-l Andrei Beliakov, toți aceștia fiind prezenți alături de d-l Zaporojanu, încă de la prima sesiune de negocieri. Având în vedere aceste aspecte, sunt uimit și, totodată, profund dezamăgit de atitudinea afișată de d-l. Zaporojanu. Atât timp cât aceasta a fost în componența echipei de negociatori ai Fotbal Hebdo, este firesc ca proprietarul firmei să își asume responsabilitatea pentru înțelegerile încheiate, chiar și în mod verbal. La urma urmei, și cuvântul dat ar trebui sa valoreze ceva, nu doar actele semnate.

 

Îmi mențin punctul de vedere referitor la neîndeplinirea promisiunilor asumate de către Fotbal Hebdo. Suporterii echipei și toți ieșenii interesați de soarta acesteia trebuie să înțeleagă că activitatea noastră, a celor implicați direct în conducerea Poli Iași, nu urmărim decât interesul echipei, bunul-mers și dezvoltarea acesteia. Chiar dacă d-l Zaporojanu dorește sau nu să recunoască public, adevărul este că rezultatul negocierilor a constat în asumarea de către Fotbal Hebdo a mai multor obligații, cele mai importante referindu-se la aducerea de jucători în valoare de 3 mil. euro (fiind prezentat și un portofoliu nominal al celor vizați), la suportarea cheltuielilor aferente cantonamentului din vară și a echipamentului, la modernizarea vestiarelor, asigurarea unui mijloc de transport modern, adecvat nevoilor echipei etc. Dintre toate acestea, au fost îndeplinite doar cele referitoare la autocarul personalizat și modernizarea vestiarelor. Costurile cantonamentului din vară au fost suportate de către club. Și echipamentul, în foarte mare parte, a fost achiziționat tot de către club. Este adevărat că Fotbal Hebdo a furnizat echipamentul de culoare verde, pentru meciurile în deplasare, dar majoritatea articolelor erau mărimea S, astfel încât doar câțiva jucători le-au putut utiliza. Poate este o simplă coincidență, dar nu pot să nu observ că echipamentul furnizat este identic cu cel al echipei Zimbru Chișinău... Concluzia este cât se poate de evidentă.

 

Din poziția pe care o am în cadrul organizării clubului, nu voi fi niciodată de acord cu încheierea unui parteneriat atât de dezavantajos pentru Poli. Refuzul nostru de a semna draft-ul de contract propus de către Fotbal Hebdo se datorează unui cumul de elemente, printre care și cele referitoare la procentele pe care firma d-lui Zaporojanu ar urma să le încaseze în urma vânzărilor de jucători aduși la club. În niciun moment pe parcursul negocierilor nu s-a făcut mențiune despre procentele ce au apărut în draft-ul de contract. Este firesc ca, în lumina unei colaborări de natura celei pe care noi am creionat-o împreună cu Fotbal Hebdo, procente să existe, dar în niciun caz în cuantumul exagerat inserat în contract. Aceste lucruri trebuie negociate înainte, iar nu impuse. Menționez că toate cheltuielile privind salariile, cazarea, masa, calendarul competițional, prime etc. sunt suportate de către club.

 

Consider că toate aceste discuții și atitudinea d-lui Zaporojanu au legătură cu o serie de neînțelegeri apărute în cadrul echipei dumnealui de lucru, dar acest aspect nu ar trebui să afecteze colaborarea dintre Poli Iași și Fotbal Hebdo. Prin negocieri deschise, prin asumarea discuțiilor deja purtate și printr-o comunicare mai bună cred că se pot depăși neînțelegerile apărute, atât timp cât există bună-credință de ambele părți", arată Adrian Embrosie, președinte executiv al CSM Politehnica Iași pe pagina oficială a clubului.

 

Citește și Zaporojanu, belfer pe banii Iașului: „Eu n-am spus că dau 1 milion”

 

Într-un material publicat astăzi, de REPORTER DE IAȘI Arcadie Zaporojanu, patronul de la Fotbal Hebdo, face o declarație bulversantă: „Nu am spus niciodată că vom investi un milion de euro la Poli Iaşi”. Asta în contextul în care „înţelegerea” prevedea ca Primăria să achite în avans datoriile de milioane şi să ajungă la zero, ceea ce a şi făcut, iar Fotbal Hebdo să vină cu milionul. Cel puțin așa au anunțat la momentul respectiv reprezentanții clubului ieșean.

Arcadie Zaporojanu: „Eu nu am promis un milion de euro”

 

Impresarul Arcadie Zaporojanu consideră că investiţia de un milion de euro este o simplă invenţie. „Cred că domnul Ambrosie ce visează noaptea spune ziua! Dacă tot vorbeşte despre milioane, atunci să aducă el măcar în lei, dacă nu în euro. Îmi pare rău că domnul Ambrosie şi Popescu (directorul Fundaţiei Sportului Ieşean - n.r.) debitează asemenea aberaţii! Să dea ultimatumuri cui vor ei, nu nouă! Nu am spus niciodată că vom investi un milion de euro la Poli Iaşi. Domnul Ambrosie a ştiut să-şi facă un salariu de 3.000 de euro şi acum vrea poate să şi-l mărească cerând de la noi un milion de euro. Iniţial, el trebuia să aibă salariu 1.000 de euro. Noi am spus foarte clar că aducem jucători şi că ajutăm clubul să se redreseze financiar pentru că era în pragul insolvenţei. Noi câştigăm din comisioanele pe care le luăm din sumele unor eventuale transferuri. De asemenea, am propus să primim nişte procente din momentul în care clubul se va autofinanţa şi va face profit“, a declarat Zaporojanu pentru REPORTER DE IAȘI.

 

Situaţia arată un fapt incredibil pentru finanţele unei echipe de Liga I care anul trecut a jucat în Cupele Europene: părţile au colaborat luni întregi fără a semna un contract, aşa că acum este doar cuvântul unuia contra cuvântul celuilalt.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31