fbpx
 
Foto: Facebook/Federația Română de Automobilism Foto: Facebook/Federația Română de Automobilism

Accident îngrozitor la Raliul Iașul: mașina echipajului Simone Tempestini/Sergiu Itu s-a răsturnat și a luat foc. Federația a demarat o anchetă (VIDEO)


Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a anunţat că a demarat o anchetă legată de accidentul echipajului Simone Tempestini/Sergiu Itu, sâmbătă, la Raliul Iaşului.

„Cu ocazia desfăşurării Raliului Iaşului, în timp ce se afla la conducerea cursei, echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu a ieşit în decor la o viteză mare, maşina de concurs fiind avariată grav. Cei doi sportivi nu au niciun fel de leziuni vizibile constatate de serviciul de ambulanţă care a oferit primul ajutor. În zilele următoare cei doi vor fi supuşi unor verificări mai amănunţite.

Federaţia a demarat o anchetă asupra modului în care s-a desfăşurat incidentul şi a modului în care s-a intervenit la faţa locului”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a federaţiei.

„Raliul Iaşului pentru noi s-a terminat mai devreme după o ieşire în decor, la o greşeală a mea de pilotaj. Imaginile poate au fost puţin de speriat, dar eu şi copilotul meu nu am păţit absolut nimic, nu avem nicio zgârietură. Şi asta face parte din motorsport, se mai întâmplă să greşeşti, dar suntem bine şi asta e cel mai important„, a declarat Tempestini după accidentul spectaculos.

Skoda Fabia R5, condusă de pilotul de origine italiană, s-a răsturnat de mai multe ori în decor în proba specială cu numărul cinci a cursei şi a luat foc imediat, dar Simone Tempestini şi Sergiu Itu au ieşit nevătămaţi din maşină.

FRAS a atras atenţia pasionaţilor de automobilism că „viteza la volan este extrem de periculoasă pe drumurile publice” şi a recomandat tuturor să îşi încerce limitele doar în cadru organizat, unde astfel de situaţii nu au urmări asupra celor din maşină.

Simone Tempestini şi Sergiu Itu sunt multipli campioni naţionali de raliuri, liderii momentului în Campionatul Naţional din 2020, şi au fost campioni mondiali de juniori în 2016.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31