fbpx
 

Pensionară decedată în incinta Primăriei Iași: femeia avea probleme de sănătate


O ieșeancă în vârstă de 68 de ani a mers la Primăria Iaşi pentru a rezolva o problemă de natură fiscală. În timp ce aștepta să intre la Registratură, i s-a făcut rău și a căzut de pe scaun. Funcționarii și, ulterior, un echipaj de pe ambulanță au intervenit rapid, însă, din păcate, femeia a fost declarată decedată.

Joi, 4 februarie, în jurul orei 10.00, la etajul 1 al Corpului B al Primăriei Municipiului Iași a avut loc un incident soldat cu decesul unei persoane de sex feminin, M. V., în vârstă de 68 de ani.

M.V. a venit la sediul menționat pentru a rezolva o problemă de natură fiscală, care viza regimul juridic al locuinței în urma decesului soțului acesteia, survenit în urmă cu circa două luni. M.V. a fost îndrumată de polițistul local care asigură accesul contribuabililor în clădire la camera 3 de la etajul 1. Persoana s-a așezat pe un scaun pentru a-și pregăti documentele în vederea rezolvării problemei pentru care venise. La un moment dat, angajații din cadrul Compartimentului Registratură Persoane Fizice al Centrului de Informații pentru Cetățeni au auzit scaunul căzând și, împreună cu mai mulți contribuabili aflați în incintă, au intervenit în ajutorul femeii. Întrucât aceasta nu răspundea ajutorului oferit, un contribuabil a început să realizeze manevre de resuscitare, anume masaj cardiac. În același timp a fost apelat numărul unic de urgențe 112 în vederea anunțării evenimentului.

Ambulanța a fost așteptată în parcarea din spatele instituției, iar la venirea acesteia echipajul medical a urcat de urgență la locul la care se afla persoana cu probleme și a început manevrele de resuscitare. Acestea au fost realizate aproximativ 40 de minute, după care a fost declarat decesul. Ulterior, la fața locului au venit și polițiști din cadrul Secției a 3-a de Poliție pentru a constata cele întâmplate, iar apoi a sosit și un echipaj de la Institutul de Medicină Legală pentru a ridica corpul decedatei.

Din informațiile primite de angajații municipalității de la o vecină care o însoțea, femeia avea antecedente medicale, mai exact afecțiuni cardiace, de care avea cunoștință și medicul de familie al acesteia.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31