fbpx
 
Conflictul Școlii Normale cu un demagog. Primarul, pe spirala antipatiei (OPINIE)

Conflictul Școlii Normale cu un demagog. Primarul, pe spirala antipatiei (OPINIE)


Conflictul Chirica-Școala Normală are un substrat din ce în ce mai vizibil în percepţia publicului: primarul care nu face nimic dar care te amăgeşte cu vorbe goale.

Reacţia total lipsită de complexe a directoarei şcolii este a unui om care a înţeles acest lucru pe propria piele. Experienţele personale cu Mihai Chirica sunt dezamăgitoare. Cum au păţit cei din Bârnova, din Dancu, din Green Park, cum au păţit ieşenii cărora Chirica le spune ca „Centura nu e treaba primarului" sau cei cărora le-a promis spaţiu verde şi le-a adus un bloc pe cap. Cei care n-au infrastructură în Bucium-Poitiers, cei care n-au creşe pentru copii, cei care stau cu anii după o autorizaţie pentru că șpăgile din Primărie au urcat până la tavan.

Peste tot, Chirica a promis şi n-a făcut. Este incorigibil. Apariţia sa irită din ce în ce mai mult pentru că răbdarea celor care au fost minţiţi ani de zile a ajuns la limită. Mihai Chirica a intrat într-o spirală a antipatiei generale. Este decredibilizat. Când vorbeşte în numele PNL sună ca nuca în perete. Nu-l poate vedea nimeni ca viitor lider al acestui partid. Pur şi simplu nu se potriveşte.

Nu e credibil ca partener politic. Nu-ţi vine să te însoţeşti cu el într-o construcţie de viitor. Poate doar pentru o întoarcere în trecut. Încep să se deconteze eşecurile. N-avem proiecte de oraş mare, într-o ţară în care se ansamblează planuri de miliarde de euro. Nu mai e ceva de neatins. Oradea şi Aradul îşi fac propriul drum expres, pentru că Bolojan nu spunea, ca primar, „nu e treaba mea". Primarii multor oraşe din România construiesc viziuni la scară istorică. Pentru 100 de ani, nu pentru o vară.

Chirica nu e văzut nici ca persoană integră. Asta iese în evidenţă mai ales când nu ai realizări. E omul Mafiei Imobiliare, care i-a fost la botez încă din primul an de mandat. E trimis în judecată şi e dubios. Scapă dar i se ştie soiul.

Mihai Chirica a lăsat Liceul Pedagogic în paragină, dar pretinde obedienta din partea unor profesori care, de fapt, nu-i datorează nimic. E un comportament de baron eşuat. Scoala Normală e un monument istoric de-o frumuseţe rară. Parcul din faţa să are un efect extatic şi vine dintr-o vreme în care lucrurile erau trainice. Întregul ansamblu este un clasic al Iaşului. În vremurile noastre, nimeni nu mai e capabil să facă aşa ceva. Nu Chirica sau Alexe.

Un monument pe care Chirica l-a tot renovat din vorbe. A tot anunţat investiţii până nu-l mai crede nimeni. A anulat licitaţia de reabilitare pentru că efectiv nu găsea bani să acopere minciunile sale. Sunt momentele de impact dintre propagandă şi realitate, când toată ruşinea iese la suprafaţă. Asta a făcut Mihai Chirica cu Şcoala Normală. A îmbălsămat-o în demagogie. A „salvat-o" de-a murit. Banii pentru investiţii se pierd în salariile funcţionărimii supradimensionate şi în capricii provinciale, gen panseluţe.

Directoarea şcolii îi scrie disperată: „Cad tavanele! Această şcoală se dărâmă peste elevi". În schimb, primarul face demonstraţie de forţă.

Dacă Mihai Chirica tăcea şi făcea, acum avea respectul directoarei şcolii, căruia el îi cere să îngenuncheze ca un baron neadaptat la realitate. Dacă Școala Normală era în plină reînnoire, cererea primarului ar fi fost privită cu înţelegere. Reacţia publică a Irinei Cosovanu, extrem de tăioasă, este o revenire la normalitate. E sosirea scadenței. Obediența protocolară e faţă de cei care merită. Dacă nu ne-am revolta, n-am exista. Am fi călcaţi în picioare.

Maniera meschină de a-şi impune voinţa, ameninţările voalate, negocierile peste capul profesorilor arată un Mihai Chirica rudimentar. Un demagog fără discernământ şi în privinţa căruia alte experienţe au demonstrat că nu ştie decât de frică. I te opui frontal, îi strigi în ureche şi îl confrunţi. Cu binişorul acest om nu se învaţă minte.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31