Mai mult acesta, cuprins de remușcări, le-ar fi spus că ar fi îngropat-o la periferia orașului. Oamenii legii au început căutările, însă până în acest moment nu au nicio pistă.
Cetățeanul german, în vârstă de 34 de ani, aflat în arest acum în Germania, a mărturisit polițiștilor nemți că la finalul lunii martie când a ajuns în România ar fi apelat la serviciile unei prostituate de la marginea orașului Satu Mare, arată Știrile Pro TV.
Cum nu s-a înțeles cu aceasta în privința serviciilor plătite, s-ar fi iscat o ceartă mai aprinsă și într-un moment de furie acesta ar fi ucis-o pe femeie și mai apoi ar fi îngropat-o într-un loc mai ferit, la periferie.
Autoritățile din Germania au alertat imediat polițiștii din Satu Mare care au început acțiunile de căutare. Verifică dacă sunt persoane date dispărute în ultimele zile, dar și imaginile de pe camerele de supraveghere din zona gării dar și de la ieșirile din oraș.
Misiunea polițiștilor însă este extrem de grea pentru că încă nu au mai multe informații care să îi conducă spre locul faptei și care să confirme o posibilă crimă. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Sursa: Știrile Pro TV