fbpx
 
ISU Iași ISU Iași

Ciocnire între două autoturisme, la Ciurea: șapte persoane transportate la spital


Şapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în zona localităţii Dumbrava, comuna Ciurea, între două maşini, anunţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Potrivit sursei citate, printr-un apel primit la serviciul de urgenţă 112 a fost semnalat faptul că într-un accident rutier produs pe DJ 248, în zona localităţii Dumbrava, au fost rănite şapte persoane.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie ale ISU, printre care şi o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, o autospecială de transport victime multiple şi două ambulanţe tip B de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-o curte. Sunt 7 persoane implicate, conştiente, neîncarcerate. Au fost preluate de către echipajele medicale. Toate victimele vor fi transportate la spital. Cauza producerii accidentului va fi stabilită de către organele in drept", a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: