fbpx
 
Spectacolul cu trei nominalizări UNITER, „Antonin Artaud. Familia Cenci”, invitat pe scena Galei, la Timișoara

Spectacolul cu trei nominalizări UNITER, „Antonin Artaud. Familia Cenci”, invitat pe scena Galei, la Timișoara


Producția Naționalului ieșean, „Antonin Artaud. Familia Cenci” după Shelley și Stendhal, în regia Silviu Purcărete, cu trei nominalizări la Premiile UNITER din acest an, este invitată pe scena Galei de la Timișoara.

La această ediție, organizatorii și-au propus să prezinte publicului trei dintre cele mai bine cotate spectacole de teatru ale anului 2022, nominalizate la categoria cel mai bun spectacol. Din această selecție face parte și producția ieșeană, programată cu două reprezentații, pe 8 iunie, ora 19.00 și pe 9 iunie, ora 16.00, la Fabrica de Decoruri a Teatrului Național din Timișoara, deschisă în premieră ca spațiu de spectacol, cu această ocazie.

„Antonin Artaud. Familia Cenci” participă la Gala Premiilor UNITER cu trei nominalizări: Cel mai bun spectacolCea mai bună scenografie – Dragoș Buhagiar și Cea mai bună actriţă în rol principal – Ada Lupu pentru rolul Beatrice Cenci.

Gala va avea loc la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara luni, 12 iunie, ora 20.00.

Evenimentul va fi transmis în direct pe www.uniter.rowww.tvr.ro, TVR Cultural.

regie: Silviu Purcărete

scenografie: Dragoș Buhagiar

muzică originală: Vasile Șirli

traducere: George Banu

asistent regie: Radu Ghilaș

asistent scenografie: Anda Pop

distribuție: Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Ionuț Cornilă, Haruna Condurache, Mălina Lazăr, Ada Lupu, Horia Veriveș, Petronela Grigorescu, Pușa Darie, Diana Roman, Radu Ghilaș, Andrei Sava, Diana Chirilă, Dumitru Năstrușnicu, Valentin Mocanu, Constantin Grigorescu

Fabian Toderică, George Gușuleac, Flavius Grușcă, Marian Stavarachi, Ionuț Cozma, Cosmin Puțanu, Robert Agape, Marian Chiculiță


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31