fbpx
 
Licitație trucată grosolan la Bârnova, ca în „Dosarul Skoda”. Bălan, luna și scandalul: Iveco electric, anulat de CNSC

Licitație trucată grosolan la Bârnova, ca în „Dosarul Skoda”. Bălan, luna și scandalul: Iveco electric, anulat de CNSC


În caietul de sarcini pentru achiziția unui minibus electric, de 300.000 de euro, se menționa fix puterea motorului, de 165 kWh, și chiar o dimensiune precisă a anvelopei – R16

Un singur producător din lume îndeplinea condițiile: IVECO

CNSC a anulat licitația și a ordonat reluarea procedurii, cu eliminarea cerințelor restrictive

O licitație „cu dedicație” la Primăria Bârnova a fost anulată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Obiectul: achiziția unui microbuz nepoluant și realizarea unei stații de reîncărcare.

„Există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”, au arătat cei de la CNSC.

Puterea motorului și mărimea anvelopei erau detaliile tehnice care limitau competiția. CNSC a dispus reluarea întregului proces și modificarea documentației pentru contractul estimat la 1,2 milioane de lei (246.000 euro), finanțare PNRR. Acum, procedura a fost refăcută și este în curs de desfășurare.

Au introdus doi parametri pe care le are un singur producător

Reprezentanții Primăriei Bârnova au transmis documentația către sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) în luna mai 2023. Spre finalul lunii, SC Pacific Tur SRL a înregistrat o contestație la CNSC. „Cu privire la cerința tehnică obligatorie a microbuzului pentru motor «Puterea maximă: minim 165 kW la maxim 1750 RPM/Cuplu maxim: minim 1250 Nm la maxim 900 RPM» și cerința «anvelope R16» - contestatoarea apreciază că este nejustificată și ilegală – fapt ce duce la restricționarea accesului ofertanților la procedură, dar și la favorizarea unui anumit producător. Contestatoarea invocă existența unei practici total anticoncurențiale și total ilegale prin care în SICAP, o serie de autorități contractante au introdus cerințe tehnice identice și restrictive, specifice unui singur producător de microbuze, în urma unei campanii ilegale a producătorului IVECO (de fapt a reprezentanților săi de vânzări) realizată la primării și firme de consultanță, convingându-i să introducă o cerință tehnică pe care doar producătorul IVECO o poate respecta”, au explicat membrii CNSC care a fost nemulțumirea Pacific Tur.

Firma din București a nominalizat alte primării din județele Vrancea, Suceava, Bacău, Arad și Iași care ar fi introdus aceste condiții restrictive și favorabile unui singur operator: „Au același tip de caiet de sarcini la baza achiziției, cu aceleași caracteristici tehnice, cu similarități izbitoare”.

Decizia CNSC de anulare a licitației trucate de la Bârnova

Puterea minimă cerută e chiar periculoasă

Mai mult, compania din Capitală a menționat că astfel de condiții nici măcar nu s-ar impune: „Nu există niciun argument tehnic sau economic care să justifice păstrarea unei astfel de cerințe tehnice în condițiile în care nici măcar microbuzele actuale echipate cu motoare termice nu sunt echipate cu motoare de 165 kW deoarece acestea nu numai că sunt total disproporționate în raport cu dinamica mașinii, dar sunt și periculoase, putând genera accelerații mari cu risc crescut de pierdere a controlului vehiculului”.
Apoi, angajații Pacific Tur au enumerat microbuze cu motoare termice care dezvoltă puteri sub 150 kW: Mercedes Benz Sprinter (125 kW sau 140 kW), Iveco Daily (130 kW) și Volkswagen Crafter (103 kW).

Concluzia: motoare modificate artizanal, unice în lume

Ca un fel de concluzie pe partea cu specificația motorului, cei la Pacific Tur au mai notat: „Impunerea unei valori atât de mari pentru puterea motorului este o limitare nejustificată a concurenței și creează suspiciuni că licitația este direcționată, având în vedere că există un singur potențial ofertant de microbuze electrice care dispune de motoare cu putere de 165 kW și care de fapt nici nu sunt vehicule electrice originale din fabrică ci sunt realizate prin transformarea artizanală într-un atelier a unor furgoane cu motor Diesel. În mod cert nu este în interesul autorității contractante să impună restricții nejustificate și să achiziționeze un vehicul electrificat artizanal echipat cu un motor de generație mai veche”.

Dimensiunea anvelopei, o cerință absurdă

Similar, cei de la Pacific Tur au contestat și solicitarea privind o anumită mărime a anvelopelor: „Cu privire la cerința tehnică privind dimensiunea anvelopelor (anvelope R16) impunerea unei anumite dimensiuni pentru anvelope constituie o cerință tehnică nejustificată. Este de notorietate că producătorul vehiculului alege tipul de anvelope, funcție de caracteristicile constructive și cerințele de siguranța circulației. Întotdeauna, anvelopele cu dimensiuni mai mari asigură o siguranță a circulației superioară ceea ce constituie un avantaj evident. Din nou, nu există niciun argument tehnic sau economic de ce anvelopele R16 sunt mai bune decât cele cu caracteristici/dimensiuni superioare (...). Este evident că producătorul IVECO își echipează vehiculele cu acest tip de anvelope (...)”.

Primarul Bălan a făcut milioane de euro în acest mandat la Primăria Bârnova. Patrimoniul comunei, bugetul, culoarea politică, Puterea au devenit o afacere de familie

CNSC a constatat că sunt condiții restrictive

În documentul întocmit de specialiștii CNSC, care este public, aceștia au rezumat: „Contestatoarea (firma din București – n.r.) solicită eliminarea acestei cerințe și transcrierea ei în «minim 125 kW» cerința specifică acestei categorii de microbuze pentru călători și transformarea cerinței mărimii anvelopei în «minim R16»”.

În plus, pentru instalarea unei stații de încărcare electrică, Primăria Bârnova nu ar fi indicat detaliile: nu s-ar fi știut numărul necesar de metri liniari de cablu, dacă se îngroapă sau este aerian, dacă necesită vreun punct de transformare, dacă e nevoie de un sistem de prindere pe postament propriu sau se prinde în perete. Toate aceste amănunte ar fi fost de natură a influența oferta financiară a participanților la procedură.

Firma care comercializează Iveco își apără produsul

În această etapă de contestare a licitației la CNSC între Pacific Tur și Primăria Bârnova a intervenit firma SC DMV Aviatech SRL din Timișoara, în calitate de operator economic interesat de participare. Aceasta a cerut respingerea ca nefondată a contestației Pacific Tur.

Firma DMV Aviatech a susținut că sunt producători care oferă microbuze cu o capacitate egală sau mai mare de 165 kW cum ar fi Ford (198 kW), BYD (160 kW), Green Vehicle (198 kW) și Rampini (230 kW). Și că mașinile sunt echipate cu sisteme de siguranță activă utilizate pentru a îmbunătăți stabilitatea și controlul în timpul conducerii.

„Aceste sisteme intervin în situații în care vehiculul poate începe să alunece sau să derapeze și ajută șoferul să mențină controlul asupra mașinii. Astfel, puterea dezvoltată de motor nu reprezintă un pericol sau dezavantaj, din contră poate reprezenta un avantaj în cazul în care este nevoie de o putere mai mare transmisă la roată”.

Cum a răspuns Primăria: „Așa am considerat noi...”

La contestație a răspuns și Primăria Bârnova. Reprezentanții comunei au respins acuzațiile că procedura ar fi fost direcționată și că ar fi existat vreo înțelegere cu vreo firmă. Au motivat că, la puterea motorului, nu au fost menționate valori fixe: „Autoritatea contractantă a indicat în caietul de sarcini cerințe minime ale obiectului achiziției, care pe deasupra sunt însoțite de sintagma «minim-maxim» lăsând ofertanților posibilitatea de a oferta produse de diverse tipuri”.
Hilară a fost explicația privind mărimea anvelopelor: „Cerința «anvelope R16» a fost solicitată considerând că acestea sunt cele mai potrivite pentru produsul dorit. Pe Google, se poate observa că modelul «Anvelope R16» este comercializat de foarte multe firme”.

Mai multe Primării din țară au aplicat cerințele care avantajau Iveco

După ce au ascultat cele trei părți implicate (Primăria și cele două firme interesate de procedură), membrii CNSC au tras câteva concluzii:
1) În privința similitudinilor din caietele de sarcini ale mai multor comune:
„Consiliul, verificând prin sondaj aceste anunțuri, constată că, într-adevăr, caietele de sarcini par a avea același autor, existând o îndoială rezonabilă sub acest aspect, între acestea existând diferențe minime. Acest lucru nu înseamnă, însă, că ar exista vreo conspirație cu scopul favorizării producătorului IVECO, explicația fiind mult mai simplă, autoritățile contractante copiind documentațiile existente în SEAP sau inspirându-se unele de la altele”.
2) Puterea motorului:
„Consiliul reține că însăși intervenienta (firma din Timișoara – n.r.) se contrazice în afirmații, BYD având motor, potrivit susținerilor sale, de 160 kW, deci nu ar îndeplini specificația în discuție, iar Ford, chiar contestatoarea susține că are motoare care pot dezvolta 198 kW, însă la un tonaj mai mic decât cel solicitat, deci oricum nu s-ar încadra în prevederile caietului de sarcini”.

Apoi, Consiliul a răspuns Primăriei: „Se mai reține și faptul că autoritatea contractantă menționează că Renault și Opel produc microbuze electrice cu motoare de 165 kW, fără, însă, a prezenta vreun argument sau vreo dovadă în acest sens. Consiliul, verificând pe internet, așa cum a sugerat autoritatea contractantă, a identificat un microbuz Opel cu puterea motorului de 165 CP, nu kW, ori 165 CP înseamnă 123 kW, aspect care confirmă susținerile contestatoarei”.

Mihai Bălan își face cruce după ce a intrat în vizorul DNA, la 6 luni după dezvăluirile REPORTER DE IAȘI

Licitația a fost anulată

Rezoluția CNSC: „Există o restrângere artificială a concurenței”. Și, în al doilea rând: „Se impune refacerea caietului de sarcini”. Consiliul a recomandat ca puterea motorului să pornească de la 125 kW, anvelopa R16 să reprezinte minimul admis, iar construcția stației de încărcare să fie detaliată tehnic. Documentația a fost refăcută, iar procedura este acum în desfășurare. Mihai Bălan, primarul din Bârnova, nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a-și preciza propriul punct de vedere în acest caz.

La fel au trucat și Licitația Skoda

În istoria recentă a Iașului a existat un episod similar, celebrul „Dosar Skoda”. În acea speță, actualul primar Mihai Chirica, fostul edil Gheorghe Nichita și mai mulți subordonați au fost judecaţi sub învinuirea de abuz în serviciu. Aceștia au fost acuzați că ar fi dispus în 2013 cumpărarea de către Primărie a patru mașini Skoda deşi, atunci, restricţiile bugetare interziceau astfel de contracte. Mai mult, achiziția ar fi fost direcționată special către această marcă auto. Judecata nu s-a finalizat pentru că a intervenit prescripția.

Caietul de sarcini prevedea ca volanul să fie în patru spițe, iar dimensiunea portbagajului era calculată la milimetru.

Percheziții DNA la Primăria Bârnova

Săptămâna trecută, procurorii DNA Iași au descins la Primăria Bârnova de unde au ridicat mai multe acte.Procuratura a ridicat mai multe documente din Primăria Bârnova din compartimentele Transport, Registrul Agricol, Urbanism și Amenajarea Teritoriului. Această procedură reprezintă o acțiune firească din punct de vedere legal și a fost efectuată pentru a obține dovezi sau informații relevante, care ar putea servi ca probă pentru rezolvarea unor sesizări”, a comunicat Bălan pe Facebook.

Despre afacerile lui Bălan și ale familiei sale, REPORTER DE IAȘI a scris, în mai multe episoade, încă de la începutul acestui an. La familia extinsă Bălan (primarul, fiul, cuscra) au ajuns, fie la prețuri incredibil de mici, fie chiar ca donații, imobile pe care aceștia le-au achiziționat de la beneficiarii de retrocedări, fie de la dezvoltatorii imobiliari cu afaceri în comuna Bârnova. În total, peste 8 hectare de teren și zeci de apartamente și vile.

Article image
În această dimineață, la ora 8, două dube cu jandarmi, coordonați de un procuror și de comisari judiciari, au descins la Primăria Bârnova.
Autor cristi tanasa Slideshow HOMEPAGE 25 Octombrie 2023

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31