fbpx
 
Gazeta de Dimineață Gazeta de Dimineață

Un copil de 7 ani a căzut dintr-un telescaun în stațiunea Straja. Victima a fost transportată la spital


Un copil de 7 ani a căzut luni dintr-un telescaun pe una din pârtiile din staţiunea Straja, băiatul fiind transportat ulterior, cooperant şi conştient, la Centrul de Primiri Urgenţe al spitalului din Lupeni.

Potrivit şefului Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, copilul a căzut accidental din telescaun, de la o înălţime de circa 4-5 metri, cauzele incidentului urmând să fie investigate de către specialişti.
„Nu se cunosc împrejurările în care a avut loc incidentul. Copilul a acuzat dureri din cauza traumatismelor suferite şi a fost transportat la spitalul din Lupeni pentru îngrijiri şi investigaţii medicale", 
a precizat, pentru Agerpres, şeful Salvamont Hunedoara.
Victima a fost preluată de pe pârtie de un echipaj al Salvamont Lupeni-Straja, care i-a acordat primul ajutor, după care copilul a fost preluat de o ambulanţă SMURD.
Copilul era conştient şi cooperant. Acuza dureri lombare. A fost preluat de la punctul Salvamont din Straja şi transportat la spitalul din Lupeni pentru investigaţii medicale", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: