fbpx
 
Rusaliile – tradiții și obiceiuri

Rusaliile – tradiții și obiceiuri


Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile după Paşte. În cele două zile de Rusalii, duminică şi luni, oamenii apelează la diferite ritualuri moştenite din moşi-strămoşi pentru a-şi proteja gospodăriile de duhurile rele.

Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit, reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime.

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).

Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:

- revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)

- încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor

- adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor

- deschiderea Bisericii către toate popoarele

- începutul misiunii

Potrivit credinţei populare, „Rusaliile" sunt spirite rele, numite şi iele, scrie crestinortodox.ro. Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat", acesta fiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ o lună, timp în care nu pot fi văzute de oameni.

Pe acolo pe unde trec, Rusaliile lasă în urmă boli, pagube şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri pe unde nu calcă piciorul omului. Locurile prin care ele dănţuiesc rămân neroditoare.

Duminica Rusaliilor, când credincioşii prăznuiesc Pogorarea Duhului Sfânt, aminteşte de „limbile de foc" care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi" sunt simbolizate, în zilele noastre, prin frunzele de nuc sau de tei. Credincioşii duc, de Rusalii, aceste frunze la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşază la icoane şi la uşi ca să protezeje casa şi pe cei care locuiesc în ea.

Există credinţa că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile rele. Potrivit sursei citate, această credinţă îşi are originea în sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiasmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

În aceste zile, este bine să ungi ușile cu usturoi pentru ca locuinţa să fie păzită de rele şi ghinion tot restul anului.

De asemenea, pentru a ţine duhurile rele la distanţă de gospodăriile lor, oamenii îşi pun în case pelin şi usturoi. În zilele de Rusalii, este bine să pui frunze de pelin în toate băuturile pe care le consumi, mai puţin în apă.

De la Duminica Rusaliilor, timp de noua săptămâni, nu este bine să culegi plante de leac.

Totodată, nu este bine să te urci în pomi sau să vizitezi locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă. Dacă faci, totuşi, aceste lucruri, pune-ţi în buzunar sau în sân pelin, pentru a te proteja de mânia ielelor.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31