fbpx
 
Un video viral arată cum o femeie din India escaladează un perete pentru a avea acces la apă.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Miorcani din comuna Rădăuţi Prut a fost internat pe Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati", după ce ar fi agresat un alt bărbat de 63 de ani şi l-ar fi aruncat într-o fântână, victima decedând la scurt timp, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Un bărbat în vârstă de 54 ani din localitatea Brehuieşti, comuna Vlădeni, a fost salvat de pompierii din Botoşani după ce a căzut într-o fântână adâncă de peste opt metri, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu.

Un bărbat de 58 de ani din județul Bacău a plătit scump milostenia pe care i-a arătat-o unui om al străzii. Acum este în stare gravă la spital, după ce străinul l-a înjunghiat în somn, în propria casă. Gazda îi oferise mâncare și adăpost peste noapte, dar, nu se știe de ce, suspectul a reacționat violent. Apoi, în încercarea de a scăpa cu fuga, a sărit într-o fântană și s-a accidentat. Și omul străzii este acum în grija medicilor, tot în stare gravă.

Destin tragic pentru un bărbat de 83 de ani din localitatea ieșeană Bălțați, descoperit fără suflare într-o fântână adâncă de cinci metri.

O intervenţie de urgenţă a avut loc în judeţul Iaşi. Marţi, 24 august, în satul ieşean Golăeşti, un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit fără suflare într-o fântână. Potrivit primelor informaţii, bărbatul este fost cadru MAI, ieşit la pensie de mai mulţi ani. Bărbatul a lucrat ca maistru militar atât la Iaşi, cât şi în alte zone din ţară.

O adolescentă de 16 ani, din judeţul Botoşani, a fost salvată, duminică, dintr-o fântână adâncă de peste 4 metri, de către pompieri, unul dintre ei coborând cu o scară pentru a o recupera. Fata a fost dusă la spital întrucât avea dureri la un picior şi a stat în apă până la genunchi. Împrejurările în care a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

O femeie de 66 de ani a fost găsită moartă într-o fântână din judeţul Botoşani. Botoşăneanca plutea deja la suprafaţa apei. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a vedea în ce împrejurări s-a produs tragicul incident, transmite „Adevărul”.

Un bărbat în vârstă de 63 din judeţul Vaslui și-a pierdut viața în fântâna din curtea casei. Omul se aşezase pe capacul fântânii, dar acesta a cedat şi a căzut în gol la șase metri sub nivelul solului.

Pompierii suceveni au intervenit, joi, pentru salvarea unui bătrân în vârstă de 88 de ani, căzut într-o fântână adâncă de 22 de metri şi cu diametrul de doar 50 de centimetri la suprafaţă, acesta fiind scos în stare de semiconştienţă şi predat unui echipaj SMURD.

Pagina 2 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31