fbpx
 
Tânără prinsă cu un certificat de căsătorie fals, oprită din drumul către Franța

Tânără prinsă cu un certificat de căsătorie fals, oprită din drumul către Franța


Poliţiştii de frontieră gălățeni efectuează cercetări cu privire la o femeie, cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de căsătorie fals.

„În data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, R.L., cetățean din R. Moldova, de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, pasageră într-un autocar marca Scania, cu destinația Franța.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de căsătorie cu un cetățean român, pentru a justifica scopul călătoriei în tranzit prin România.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de căsătorie în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, se arată în comunicatul ITPF Iași.

Femeia le-a spus polițiștilor de frontieră că intenționa să ajungă în Franța, la prietenul ei și că tot acesta i-a procurat certificatul de căsătorie fals.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31