fbpx
 
De unde vine duhovnicul Teodosie și în ce ape tulburi pescuiește. EDITORIAL

De unde vine duhovnicul Teodosie și în ce ape tulburi pescuiește. EDITORIAL


Cazul duhovnicului Teodosie Paraschiv de la Mănăstirea Durău nu e chiar întâmplător şi izolat. Teodosie e o faţă bisericească influentă, care a avut funcţii importante în ierarhia clericală şi care se bucură de mult timp de autonomia cuvenită unui ideolog respectat.

Teodosie nu e un tâmpiţel spălat pe creier, are o formaţie tehnică bine pusă la punct, a fost primul director al Radio Trinitas de la Iaşi, atunci când nu exista la Bucureşti, apoi a fost directorul general al Fabricii de Cherestea de la Neamţ, o sursă de venituri importantă în ecosistemul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, apoi a fost coordonatorul de producţie multimedia al Arhiepiscopiei Iaşului.

Un manager-inginer bine situat, prezent la lansări de carte în judeţul Neamţ, bun vorbitor şi privit ca un intelectual. Faptul că a luat-o pe calea conspiraţiilor de câţiva ani a fost tolerat tocmai datorită CV-ului său şi a relaţiilor la vârful Bisericii.

Mănăstirea Durău e o apariţie nouă în şiragul monahal din Moldova, incomparabilă ca importanţă acum 30 de ani faţă de vechile aşezăminte din Neamţ şi Suceava, cu sute de ani de ani de istorie în spate. Dar Mănăstirea Durău este în centrul regiunii, la poalele Ceahlăului, în jurul căruia s-a creat o întreagă mitologie ortodoxă, odată cu ascensiunea fostului mitropolit, actual patriarh, Daniel.

La Durău e un adevărat combinat economico-religios. E una dintre cele mai mari mănăstiri din România, tot muntele e acaparat de mitropolie, chiliile sunt găzduite în clădiri efectiv de mărimea unor blocuri, s-a investit enorm în ultimii 20 de ani.

Teodosie Paraschiv îşi vindea produsele de propagandă în interiorul mănăstirii, pentru că vin turişti din toată Moldova. În weekend, mănăstirile din nordul Moldovei sunt adevărate mall-uri bisericeşti, afluxul publicului este foarte mare, iar afacerea din comerţ şi acatiste este extrem de dezvoltată.

În contextul anvergurii financiare şi a statutului social, aceşti preoţi se consideră stăpânii comunităţii, au un comportament de „alpha dog". Tupeul produce deranj, încetul cu încetul, intereselor unui stat laic, membru UE. Fenomenul cu care avem de-a face este un curent subversiv anti-european, anti-ecumenic, în zona extrem de puternică şi de bogată a manăstirilor din nordul Moldovei.

Despre asta e vorba la Teodosie Paraschiv, fost manager de industrii ortodoxe şi ideolog conspiraţionist. Curentul anti-reformist, retrograd, îmbrăţişând agenda putinistă conservatoare, este adevărata problemă din sânul Bisericii, pe care tema vaccinistă a scos-o la suprafaţă. Aceasta e un pretext, data viitoare va fi altceva.

Teodosie de la Neamţ îşi permite să scrie negru pe alb, iar REPORTER DE IAŞI a prezentat facsimilul, că „patriarhul ecumenic Bartolomeu a ajuns să trădeze Biserica şi să sprijine noua ordine mondială". Acesta nu mai este delir conspiraţionist, e agendă politică.

În paralel, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, la o aruncătură de băţ de Durău, aşezământ căruia i s-a creat o aură de vechi cuib legionar, participă la mitingul din 2 octombrie, din Piaţa Victoriei, organizat de AUR. Un bătrân trecut de 70 de ani face efortul de a pleca din Neamţ până în Bucureşti şi de a urca pe scenă într-un montaj pus la cale de AUR, un partid puternic susţinut de propaganda rusă.

Părintele Hariton (foto) este stareţ al unei mănăstiri seculare, cu prestigiu în lumea monahală, nefiind un simplu călugăr scăpat din vedere. Aceşti reprezentanţi ai BOR sunt îndelung verificaţi şi validaţi de-a lungul carierei lor, nu ajung în funcţii întâmplător. Ei nu sunt „simpli toleraţi", ci au un cuvânt greu de spus, sunt greu de înlăturat şi sunt priviţi cu respect.

Subiectul nu e antivaccinismul, ci discursul subversiv la nivelul profund al societăţii, în miile de comunităţi mărunte şi sărace, o remorcă pe care Biserica nu face decât să o decupleze de la modernitate şi europenism. Occidentul e prezentat ca un tărâm al demonilor şi al păgânismului. Aici e punctul terminus, narativul de „Haur".

 

Article image
* Protosinghelul Teodosie Paraschiv este duhovnicul Mănăstirii Durău, loc emblematic pentru Mitropolia Moldovei, unde Prea Fericitul Daniel voia să facă un Athos al României * Predicile de liturghie ale călugărului cu grad înalt sunt stupefiante: vorbește ore întregi enoriașilor despre Guvernul Mondial creat de extratereștri, despre controlul oamenilor prin cipurile din vaccin și despre magneți la locul injecției * El spune...
Autor Cezar Moraru Slideshow HOMEPAGE 26 Octombrie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31