fbpx
 
Trei dintre piedicile în calea achiziției unui bilet CTP Trei dintre piedicile în calea achiziției unui bilet CTP

Transport public în Iași: șase motive pentru care nu poți cumpăra un bilet de 3 lei într-un tramvai nou, de 2 milioane de euro


De mai bine de un an s-au tras semnale publice despre faptul că aparatele POS din tramvaiele noi nu sunt funcționale, iar directorii CTP și primarul Face-Tot nu au mișcat un deget

Zilnic, mii de ieșeni nu pot bifa călătoriile cu cardul, iar CTP înregistrează pierderi imense. Dar directorului Cristian Stoica și primarului nu le pasă

Iașul cu tramvaie de 60 milioane de euro, luate din banii europeni, se face de râs: dacă vin străinii să achite cu cardul, nu o pot face și vor povesti tuturor ce înapoiată țară este România

Problema tehnică provoacă un stres inutil și călătorilor ieșeni, care nu știu cum să plătească totuși călătoria, pentru că în stații nu mai există case de bilete

Suntem în orașul în care un banal sistem de validare a biletelor e un teritoriu încă necucerit

Experiment REPORTER, întins pe durata mai multor luni: în circa 50% dintre călătorii, nu poți să îți cumperi un bilet, cu cardul, la aparatele POS din tramvaiele PESA sau Bozanskaya.

De situație știu și controlorii care nu-i amendează pe cei care invocă acest pretext când sunt întrebați de tichet. Un tramvai nou a costat 2-2,2 milioane de euro, fonduri europene. Paradoxal, sistemul de plată cu cardul funcționează mult mai bine în tramvaiele vechi.

Semnalele că aparatele POS din tramvaie nu merg există de mult timp, dar conducerea CTP nu are nicio reacție

Ești la mâna controlorilor

Încercarea de a achiziționa un bilet prin sistemul de plată cu cardul POS în tramvaiele nou-achiziționate pentru călătorii din Iași reprezintă o corvoadă și un factor de stres. Un jurnalist REPORTER a urmărit „funcționarea” acestui sustem pe durata mai multor luni și a constatat că, în circa jumătate din cazuri, nu este posibil să cumperi un tichet, în ciuda tuturor eforturilor și a bunei-credințe.

Deseori, persoanele cu carduri în mână fac du-te vino de la un aparat la celălalt aparat în tentativa de a fi corecți, schimbând impresii. „Nu merge / Din nou? / Nici celălalt nu funcționează.” În mare parte din cazuri, controlorii nu îi sancționează pe acești călători „prinși fără bilet”, vina fiind a operatorului care administrează tramvaiul – Compania de Transport Public (CTP) SA.

Există, totuși, controlori care spun: „Trebuia să îi spuneți vatmanului” sau te sfătuiesc: „Să vă faceți un stoc de bilete pe hârtie de la aparatele din stații” sau „Aplicația (de cumpărare bilete n.r.) e cea mai sigură”, „Sunați la noi, la TelVerde (numărul pentru sesizări al CTP n.r.)”.

Ideea este însă: dacă există sistemul de plată cu cardul, Compania este obligată să îl pună, funcțional, la dispoziția publicului. De precizat că, foarte des, ambele aparate POS dintr-un astfel de mijloc de transport în comun sunt nefuncționale.

Scump și prost

În acest moment, nu este vorba de defecțiuni izolate, ci în masă, lucru care aduce pierderi bugetului CTP, dar și un factor de stres călătorilor care se bazează, la un eventual control, pe înțelegerea controlorilor.

Situația este cu atât mai ciudată cu cât aceste tramvaie sunt noi, intrând în circulație în perioada 2021-2022. Au fost achiziționate în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene, de la firme din Polonia (PESA) și Turcia (Bozanskaya). Cele mai multe probleme apar la tramvaiele turcești. La PESA, ai ceva mai multe șanse să îți iei bilet.

Culmea, cele mai puține defecțiuni apar la aparatele albastre din tramvaiele/autobuzele vechi.

Cine poate citi mesajul primește gratis un abonament pe Lună

La acestea, însă, poți da de cazuri în care ecranul ce ar trebui să îți permită să vezi ce tip de bilet dorești să fie complet obturat/blurat. În aceste condiții, călătorul cu experiență știe de câte ori trebuie să apese pentru a selecta tariful dorit, dar un călător din afara Iașului se poate trezi că va cumpăra un bilet mai scump.

La mesaje de defecțiune stăm bine

În mod ironic, setările aparatelor POS conțin o multitudine de mesaje de informare în caz de defecțiune. Cel mai des afișaj este: „Plata cu cardul momentan indisponibilă”. În alte cazuri: „Nu se poate elibera chitanță” sau „Inițializare citator carduri. Vă rugăm așteptați” – poți să aștepți mult și bine, dacă îți apare acest mesaj, nu ai nici o șansă.

Te poți întâlni și cu siuația în care totul merge strună și, fără nici un avertisment, să nu fie eliberat bilet. Există și probabilitatea ca din aparat să iasă doar un mic capăt de bilet și ești obligat să îl prinzi, cu grijă, pentru a trage și restul, primind o hârtiuță mototolită – în cel mai bun caz.

Alteori, sistemul nu funcționează când urci și se repară după cinci-șase stații, un eventual control urmând a crea eventuale probleme călătorului. În acest caz, ar trebui ca, în timpul călătoriei, persoana să nu facă decât tururi dus-întors pentru a verifica disponibilitatea sistemului. Posibilitate exclusă atunci când tramvaiele sunt aglomerate.

La un pic de discurs se pricepe cel mai bine, cu vorbe fără acoperire și angajamente care nu se mai îndeplinesc niciodată

Alte motive de „Ce prostie!”

Nici aparatele de compostat bilete din tramvaiele noi nu sunt la standardul așteptat. În cazul în care cumperi bilet de hârtie de la aparatele din stații - din acelea dintr-o hârtie foarte subțire -, și nu ești atent și îl șifonezi puțin, este probabil să ai nevoie de multe încercări pentru a fi compostat. Fanta se opune să îl primească, ai nevoie de sensibilitatea unui bijutier în exercițiu.

Iar când introduce tichetul, nimic: nu se produce compostarea. Este o problemă veche, valabilă și la biletele „clasice”, cumpărate de la cele câteva tonete CTP care au mai rămas prin oraș. Oamenii s-au adaptat în timp și „înțelepciunea populară” a găsit un remediu: pui un bilet sub cel pe care vrei să îl compostezi, iar șansele să se composteze și să fii călător corect cresc.

Desigur, pentru a lua un bilet de „tonomatele” din stații trebuie ca, anterior, să nu te întâlnești cu cazul în care ți se refuză, în mod repetat, bancnotele sau aparatul să nu fie blocat/defect.

„CTP Iași a primit sesizări referitoare la acest aspect și a notificat firma care furnizează serviciile în cauză pentru a fi îmbunătățită experiența călătorilor cu POS-urile. De asemenea, ca măsură suplimentară, CTP Iași a luat decizia de a dota noile tramvaie și cu POS-uri de tipul celor aflate în autobuzele ISUZU și tramvaiele vechi, pentru a asigura utilizatorilor mai mult confort în ceea ce privește plata titlurilor de călătorie. Încep să fie montate luna aceasta, iar activitatea aceasta va fi derulată și la începutul anului viitor.”

Andreea Barna, purtător de cuvânt CTP Iași

GPS bahluian, mai de mâna a doua

În paralel cu achiziționarea de noi autobuze și tramvaie, transportul în comun – o problemă care, de mulți ani, a fost o cruntă dezamăgire pentru ieșeni – le-a adus acestora o speranță de mai bine și prin implementarea sistemului bazat pe GPS de anunțare în stații a timpului – „cât mai ai de așteptat până îți vine numărul”.

Încetul cu încetul, potențiala exactitate oferită de acest sistem s-a făcut țăndări. 9 minute se transformă într-o clipă în 3, 2 în 7, în stații ajung tramvaie cu numere care nici nu figurează pe tabele.

În alte situații, ecranele intră în colaps și, negre, nu mai afișează nimic, minute întregi. Reprezentanții CTP dau vina pe trafic pentru decalajele temporale ecran/venirea în stație, dar sunt indicii clare că sistemul are și alte probleme.

Pe tramvaiele noi scrie: „Un nou început”. Ar trebui să scrie: „O treabă bună executată prost”.

Article image
Managerul Cristian Stoica și-a depășit indicatorii cu 262%, mai ceva ca pe vremea lui Ceaușescu 85% din veniturile Companiei de Transport Public sunt de la bugetul local. Mai e un pic și aproape toate serviciile ar fi gratuite pentru ieșeni Și membrii CA și-au dat prime, ca să fie toată lumea mulțumită Un exemplu de indolență: trebuiau montate 100 de panouri cu timpii de așteptare în stații, dar CTP n-a făcut nici măcar ...
Autor Cezar Moraru Anchete 07 Iunie 2022

 


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31