fbpx
 
Serviciile secrete britanice avertizează guvernul asupra riscurilor Inteligenței Artificiale

Serviciile secrete britanice avertizează guvernul asupra riscurilor Inteligenței Artificiale


Şeful departamentului de telecomunicaţii al serviciilor secrete britanice (GCHQ), Jeremy Fleming, a prezentat marţi guvernului de la Londra o analiză asupra riscurilor pentru securitatea naţională asociate dezvoltării Inteligenţei Artificiale (AI), relatează agenţia EFE.

Downing Street, biroul premierului Rishi Sunak, a informat după această reuniune că Fleming a oferit o „evaluare lucidă" asupra ameninţărilor pe care le implică această tehnologie emergentă, în special a acelora pe terenul „dezinformării".
Consiliera ştiinţifică principală a guvernului britanic, Angela McLean, a abordat la rândul ei „potenţialele domenii de aplicare şi riscuri" ale Inteligenţei Artificiale.
Miniştrii britanici „s-au declarat de acord asupra potenţialei capacităţi transformatoare a Inteligenţei Artificiale" şi au subliniat că este „de o importanţă vitală să fie păstrată încrederea cetăţenilor cu privire la folosirea ei", a mai semnalat Downing Street.
Pentru a menţine această încredere, notează guvernul britanic, este necesară „o reglementare care să ofere oamenilor siguranţă, dar care să nu inhibe inovaţia".
Premierul Sunak a susţinut în faţa membrilor Cabinetului său că Inteligenţa Artificială va fi un aspect primordial atât pentru economia britanică cât şi pentru securitatea naţională. O reglementare asupra utilizării acesteia „poate fi una din politicile cele mai importante pe care le vom dezvolta în anii următori, astfel că trebuie să ne asigurăm că facem lucrurile bine", a concluzionat premierul britanic. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31