fbpx
 
O parte dintre constructorii de blocuri din Iaşi au mari probleme cu vecinii afectaţi de caracteristicile imobilelor pe care doresc să le ridice. Drept urmare, dezvoltatorii au găsit o cale să-i sară din schemă. 

Specialiştii susţin că modificarea adresei blocului care este, în realitate, între Şos. Nicolina nr. 104 şi 110, şi transpunerea acestuia, în documentaţie, ca fiind la Şos. Nicolina nr. 130 nu are logică. Pentru că, într-un final, falsul este descoperit. Singura explicaţie, susţine un membru al Comisiei de Urbanism a Consiliului Local, este ca proiectul să aibă „linişte” până ajunge la aprobare.

Al doilea bloc mutat din pix din câmp între alte clădiri. Aceeași arhitectă: Angela Ioan. Primăria încă nu și-a exprimat o opinie referitoare la aceste erori. În ambele situații, fiind terenuri libere, investitorii nu au mai avut nevoie de semnături de la vecini. Vecinii sunt revoltați și nu ar fi semnat: blocurile sunt, de fapt, între imobile existente, pe spații restrânse. Arhitecta Angela Ioan: „Cer atribuire de număr stradal la fiecare lucrare de-acum. Este o greșeală de la Primărie, nu-mi aparține”.

O copie la indigo a unei situații sesizate de REPORTER DE IAȘI în luna februarie se repetă. Un bloc a fost aprobat pe o adresă care se află la sute de metri depărtare, într-o zonă în care nu există vecini care să se revolte dacă află că în spațiul minuscul dintre imobile mai apare o clădire. În ambele cazuri există un numitor comun: proiectele sunt semnate de aceeași arhitectă: Angela Ioan. Aceasta susține că sunt simple greșeli și a cerut rezolvare din partea Primăriei.

Un bloc aprobat de Primărie la o adresă este, în realitate, la alt număr, la peste 300 de metri depărtare. Specialiștii spun că n-au pomenit în viața lor un asemenea caz. Certificatul de urbanism are menționată adresa Nicolina 98, unde este un maidan liber. Schița însă arată un teren de 400 mp, înghesuit între alte blocuri, pe adresa Nicolina 76. Arhitecta Angela Ioan spune că e greșeala cadastriștilor. Aceștia neagă: „Măsurătorile se fac la milimetru, cu GPS”. Primăria tace deocamdată într-un caz fără precedent.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31