Gabriel Gachi
EDITORIAL. „Armeanu, venim după tine!”
Cum pot cei trei oameni care lucrează la TOLO.RO să-l ia în cătare pe Armeanu, şeful celor 18 spitale din Bucureşti înscăunat de Oprescu, după ce timp de 10 ani armatele cu mii de soldaţi din politică, Justiţie şi instituţii de control n-au văzut, n-au aflat şi n-au întreprins nimic? Cum ceva atât de grav poate fi invizibil pentru poliţişti, procurori, politicieni şi inspectori?
Trei oameni de la un ziar de sport îl şi anunţă: „venim după tine", semn că până aici i-a fost, o poteră virală într-o ţară în care noi, toţi ceilalţi, milioane de oameni -, mici beneficiari ai contractelor publice, sindicalişti, asistaţi social, pensionari jinduind la câteva procente în plus, salariaţi la stat cu lefuri mici, aşteptând să pice ceva, ziarişti în pragul apoplexiei financiare - facem parte din Mafie?
„Armeanu, venim după tine!”
Cum pot cei trei oameni care lucrează la TOLO.RO să-l ia în cătare pe Armeanu, şeful celor 18 spitale din Bucureşti înscăunat de Oprescu, după ce timp de 10 ani armatele cu mii de soldaţi din politică, Justiţie şi instituţii de control n-au văzut, n-au aflat şi n-au întreprins nimic? Cum ceva atât de grav poate fi invizibil pentru poliţişti, procurori, politicieni şi inspectori?
Trei oameni de la un ziar de sport îl şi anunţă: „venim după tine", semn că până aici i-a fost, o poteră virală într-o ţară în care noi, toţi ceilalţi, milioane de oameni -, mici beneficiari ai contractelor publice, sindicalişti, asistaţi social, pensionari jinduind la câteva procente în plus, salariaţi la stat cu lefuri mici, aşteptând să pice ceva, ziarişti în pragul apoplexiei financiare - facem parte din Mafie?
Țineți minte toate promisiunile PSD: laptele și mierea vor curge în valuri
Programul cu care PSD și-a zdrobit adversarii în alegerile parlamentare depășește cele mai frumoase vise ale românilor. Cu o capcană: totul din 2018. Pensionarii nu vor mai plăti CASS, punctul de pensie crește cu 60%, salariile bugetarilor cresc cu 56%, impozitele pe venit și pe dividende dispar în cea mai mare parte, medicii rezidenți vor avea salariu de 1.200 de euro la debut, profesorilor le cresc salariile cu 80%, salariul minim crește accelerat, nimeni nu va mai plăti nimic și totuși bugetul va crește și deficitul va rămâne sub 3%. E cel mai mare pariu cu alegătorii pe care l-a făcut vreodată un partid din România. Citiți toate măsurile ce vor fi luate și țineți-le minte!
Țineți minte toate promisiunile PSD: laptele și mierea vor curge în valuri
Programul cu care PSD și-a zdrobit adversarii în alegerile parlamentare depășește cele mai frumoase vise ale românilor. Cu o capcană: totul din 2018. Pensionarii nu vor mai plăti CASS, punctul de pensie crește cu 60%, salariile bugetarilor cresc cu 56%, impozitele pe venit și pe dividende dispar în cea mai mare parte, medicii rezidenți vor avea salariu de 1.200 de euro la debut, profesorilor le cresc salariile cu 80%, salariul minim crește accelerat, nimeni nu va mai plăti nimic și totuși bugetul va crește și deficitul va rămâne sub 3%. E cel mai mare pariu cu alegătorii pe care l-a făcut vreodată un partid din România. Citiți toate măsurile ce vor fi luate și țineți-le minte!
Amintiți-vă cu groază de „ciocul mic, acum noi suntem la putere"
Am avut 5 ani electorali din ultimii opt, uneori de două ori pe an, alteori câte două tururi. 2008, 2009, 2012, 2014, 2016. Votul s-a banalizat. În afară de USR, care sunt cam habarnişti pe macro-economie, infrastructură, fiscalitate şi dezvoltare regională (deci pe tot), nu văd niciun motiv să mă scoţi din casă.
Reformele şi întărirea instituțiilor-cheie nu se mai câştigă prin vot. Am schimbat ciorapii de pe-o față pe alta de cinci ori în opt ani, Băsescu se răzvrăteşte împotriva propriului sine din urmă cu 10 ani.
Maia Sandu plăteşte pentru Filat
M-am uitat aseară pe Facebook la dezbaterea Sandu-Dodon. Cu peste 2.000 de distribuiri într-o oră şi cu un mesaj la fiecare 2 secunde, acesta e sfârşitul televiziunii on-air.
Maia Sandu e o femeie curajoasă şi inteligentă, dar marele său handicap este percepţia de a fi succesoarea naturală a moştenirii lăsate de Vlad Filat şi de tabăra politică pro-europeană, care, în diverse formule, guvernează de 7 ani în Republica Moldova. E sfârşitul unui ciclu în care s-a vorbit toată ziua despre integrare, dar nu s-au întreprins reforme majore, ireversibile.
Dodon speculează momentul potrivit al unui nou ciclu, mutând masele de la dreapta la stânga fără eforturi, balansarea venind natural, pe aceleaşi aşteptări fireşti, dar care nu vor fi rezolvare niciodată în felul acesta: salarii, pensii, locuri de muncă. Sistemul se va restarta şi timpul va încremeni în Republica Moldova. „Statalitatea şi neutralitatea" garantate ferm de Dodon, moldovenii fiind înnebuniţi după statutul lor de naţiune independentă, înseamnă de fapt menţinerea situaţiei de zonă gri, de tampon între Rusia şi Europa, care vor influenţa în comun deciziile economice, politice şi militare, astfel încât nimeni să nu piardă, nimeni să nu câştige în acest teritoriu util geo-politic, în care locuitorii contează cel mai puţin, putând fi, la urma urmei, şi nelocuit.
Votând pentru neutralitate, moldovenii îşi anulează propria existenţă. Pentru locurile de muncă visate e nevoie de o Revoluţie, de un sacrificiu, de o decizie clară: spre Vest sau spre Est, dar nu la mijloc. Maia Sandu este omul anti-Sistem, dar marile mase preferă beneficiile, nu sacrificiile, oricât le-ai spune că se hrănesc cu iluzii.
Morala e dramatică, valabilă pentru toţi: ratarea momentului istoric de către Vlad Filat e genul de situaţie care ilustrează perfect faptul că responsabilitatea unui singur om, care ia decizii guvernate de egoism şi lăcomie, nu se raportează strict la prezent, ci are consecinţe dezastruoase pe 20-30 de ani, ducând la pierderea şanselor de a trăi mai bine de către generaţii întregi, de-a lungul întregii lor vieţi. După 7 ani de Filat şi Leancă, vin 10 ani cu Dodon, apoi o altă regenerare necesară pentru a repara tot ce s-a distrus, care va mai mânca încă 10 ani, totul terminându-se după 30 de ani, când se reajunge la momentul iniţial, când trebuia făcut un lucru ca lumea.
E ceea ce ni s-a întâmplat nouă, cu Iliescu, Văcăroiu, Ciorbea, Șova şi Ponta. Răul nu e îndreptat prin plecarea lor după 1 an, ci după 30 de ani de oscilaţii şi ponderări în căutarea echilibrului. Basarabenii nu îl vor vota pe Dodon, ci anti-Filat. Încă 10 ani pierduţi pentru un singur moment din trecut, când o mână a pus la loc stiloul pe birou, fără să-i mai scoată capacul, şi o reformă a fost abandonată.
Moroșan, tot ce-a putut produce PNL ca să-l bată pe Chirica
Al doilea „politician" din Iaşi ca încredere, după Mihai Chirica, este luptătorul K1 Cătălin Moroşan, relevă sondajul PNL realizat la nivel de municipiu. Asta arată cât de relevantă e notorietatea, dar e o poveste veche. Am auzit că sportivul e băiat bun, are ceva umor, dar nu ştiu ce înţelege din marile provocări cum ar fi liberalizarea serviciilor de Sănătate, competiţia dintre hub-urile tehnologice sau restructurarea serviciilor publice. Daniel Minciună, de exemplu, un necunoscut în sondaje, mi se pare genul care s-a maturizat în hăţişul administrativ, le vede bine din punct de vedere tehnic şi ar fi fost cu adevărat util Iaşului.
Mihai Chirica e campionul detaşat al politicii ieşene cu încredere de peste 60% şi aproape că-i o nebunie să te apuci să-l critici pe cel mai iubit fiu al oraşului. Da, şi vreo 62% din populaţie crede că judeţul merge într-o direcţie bună, deci aproape nu ai arme să combaţi o realitate atât de evidentă, fiind clar că te-ai îmbătat şi trebuie să te culci.
Dar există două ciudăţenii care îl pun în gardă pe Mihai Chirica. Prima e analogia cu Moroşan, un produs de marketing 100%, fără nicio legătură cu politica şi administraţia, care presupun competenţă în găsirea soluţiilor bune pentru oameni, idei noi şi abilităţi mari de negociere. Dacă Moroşan are 43%, de ce ne-am mira de Chirica 62%, amândouă fiind produse supraexpuse?
Al doilea pericol este cota mare de neîncredere pe care o are primarul nou-ales: 21,4%, cea mai mare dintre toate personalităţile testate. Chirica are în faţa sa o bază masivă care i se opune, o ameninţare latentă. Succesul îl face pe Mihai Chirica iubit de foarte mulţi dar şi urât de mulţi. E paradoxul de care mulţi lideri nu ţin cont, uitând că au opoziţie, spunând şi crezând din toată inima că ei reprezintă soluţia tuturor dorinţelor, aspiraţiilor, nemulţumirilor, ştiind dinainte ce e bine pentru ceilalţi şi uitând că Puterea se împarte cu adversarii şi se exercită deschis, cu toate cărţile pe masă. Paradoxul este că nimeni din Iaşi nu are mai mulţi duşmani decât Mihai Chirica.
Văzând la ce cote mici stau ceilalţi, oameni cu experienţă, cunoscuţi de mult timp în politică, unii chiar deştepţi, şi remarcându-l încă o dată pe campionul Chirica, avându-l pe Moroşan la dreapta-i, afirm din nou ceea ce spun de foarte mult timp: în Iaşi nu există o alternativă reală, construită cu maximă determinare, care să se bată pe bune pe piaţă, care să le arate ieşenilor cealaltă faţă a monedei. Succesul nu e atât al PSD, ci al celor care pierd prin neprezentare de un deceniu. Cât timp nu se edifică solid o alternativă, în ani de zile, cu tenacitate, cu echipa unită, cu munca de diseminare a mesajelor, cu proiecte la nivel mare, nu se poate vorbi de o concurenţă reală în ochii publicului. Pur şi simplu acesta nu are ce alege. Ceva-ceva începuse Cristian Adomniței, dar cu accente megalomanice care l-au scos din joc.
Avem un Mihai Chirica în Ţara Piticilor, toţi sunt de înălţimea degetelor sale de la picioare. Sondajele confirmă monopolul ofertei electorale. Dacă am fi într-un desen animat, PNL nu i-ar rămâne decât să-l lase pe Cătălin Moroşan să-l bată pe Mihai Chirica, dacă atât au fost în stare să producă. Dar nu să-i dea una la figură, ci să-l snopească în idei. Ridicol, nu?
