fbpx
 
Scandalul din PSD are drept cauză scăderea în sondaje la nivel național. Sunt prea puține locuri pentru a le ajunge la toți Scandalul din PSD are drept cauză scăderea în sondaje la nivel național. Sunt prea puține locuri pentru a le ajunge la toți

Fără precedent: șase pesediști s-au retras de pe listă la parlamentare. Război total între tabere


Fostul prefect, consilierii Balanișcu și Cruceanu, profesorii Boișteanu și Pănescu n-au vrut să mai intre în alegeri, deși fuseseră înscriși la Autoritatea Electorală. Nici primarii din județ nu vor să se implice în campanie. Cele două tabere din interiorul organizației practic nu-și mai vorbesc.

Situație fără precedent la PSD Iași. Cu doar cinci săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, șase candidați de pe listele la Camera Deputaților și Senat, spun surse politice, s-au retras din competiție. „E pentru prima dată în existența partidului când, după validarea listelor, șase candidați ai PSD Iași se retrag. Cum perioada de înscriere este închisă, aceștia nu pot fi înlocuiți, deci PSD Iași va participa la alegeri cu o listă incompletă. Este rușinos”, a declarat o sursă din interiorul filialei Iași a PSD.

Cei care s-au retras ar fi Adrian Pănescu, Paul Boișteanu, Marian Șerbescu, Constantin Apintiliesei, Bogdan Balanişcu, Bogdan Cruceanu.

Semn că nu se mai suportă
În filiala locală a PSD persistă situația tensionată. Listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie rămân principalul subiect de discuție.
Zilele trecute, șase dintre cei nominalizați, cu girul conducerii centrale a PSD, pentru a ocupa poziții la Camera Deputaților și Senat, au anunțat conducerea partidului că se retrag. Chiar dacă nu ocupau poziții considerate eligibile, adică cu șanse mari de a ajunge în Parlament, demisiile lui Pănescu, Boișteanu, Șerbescu, Apintiliesei, Balanişcu, Cruceanu sunt un semnal că taberele din partid nu s-au reconciliat.

Bucureștiul a schimbat complet lista

Acum o săptămână, în Biroul Politic Județean și în Comitetul Executiv Județean, membrii filialei PSD Iași votaseră o listă pentru Camera Deputaților ce-i avea pe primele locuri pe Cristian Stanciu, Bogdan Cojocaru, Dumitru Pantazi şi Marian Şerbescu. La Senat, pe primele poziții fuseseră plasați Maricel Popa și Camelia Gavrilă.
Deși investite cu voturile din filială, cele două liste au fost invalidate de conducerea centrală a PSD. Astfel, au fost scoși complet de pe liste Cristian Stanciu, Dumitru Pantazi și Camelia Gavrilă și au apărut pe locurile eligibile Vasile Toma, Vasile Câtea și Marius Ostaficiuc.
Primarii din județ nu vor să mai audă de alegeri
Această răsturnare a listelor i-a iritat pe majoritatea celor 43 de primari PSD din județ care votaseră și susținuseră prima versiune. Acum câteva zile, primari vocali din PSD precum Ionel Vatamanu de la Tg. Frumos, Gheorghe Văleanu de la Ion Neculce sau Mihai Mihalache, fostul primar de la Schitu Duca, și-au manifestat public dezaprobarea pentru lista de candidați făcută după dictarea lui Marcel Ciolacu, președintele PSD.

O parte dintre primari au anunțat chiar că vor boicota alegerile parlamentare, adică nu vor face campanie pentru noua listă a PSD Iași. „Aceste retrageri de pe listă ale lui Pănescu, Boișteanu, Șerbescu, Apintiliesei, Balanişcu, Cruceanu sunt semnalul clar că taberele din PSD Iași nu au căzut la pace. Deși gruparea «Ostaficiuc» a încercat să transmită mesaje de unitate și să-și facă «pârtie» către primarii din județ, se pare că deocamdată nu a reușit să-i înduplece pentru a susține în alegeri lista de candidați pe care Ciolacu a impus-o cu forța la Iași”, a menționat, sub rezerva anonimatului, un alt membru al filialei.


Nu eram pe un loc eligibil și am considerat că în condițiile acestea aportul meu nu este unul substanțial. Dacă așa s-a decis asupra listelor, nu aveam ce face. Nu vorbim despre tensiuni în PSD. Eu doar mi-am retras dosarul și atât.
Adrian Pănescu, actual senator PSD

Eu am fost primul care în ziua respectivă, după aflarea listelor de la București, m-am retras. În semn de susținere că nu a fost respectată dorința primarilor și președinților de organziație din CEX. Primarii au stabilit o listă, au votat-o democratic, iar aceasta nu a fost respectată. Chiar în ziua aceea am fost primul care s-a retras. Am trimis mail către conducerea PSD Iași. M-am retras și din funcția de consilier județean. Rămân un simplu membru PSD. La Parlamentare mă voi implica pentru a susține partidul.
Marian Șerbescu, fost prefect

„Decizia de retragere a candidaturii stă la baza dorinței mele de a mă implica în Consiliul Local. Pe de altă parte, era o poziție oricum neeligibilă.”
Bogdan Crucianu, consilier local

Article image
* La Senat rămân Maricel Popa și Bogdan Cojocaru * La Camera Deputaților, doar reprezentanții puciștilor: Vasile Toma, Vasile Cîtea, Marius Ostaficiuc și Silviu Macovei * Imobiliarul Florin Boca poate trage sforile din nou în Consiliul Local * Ghiocel Asimionesei, patronul informal al BZI, își va putea pune viceprimar și va controla prin Ostaficiuc, băiatul său de casă, filiala PSD Lovitură de palat la PSD Iași: lista cand...
Autor Gabriel Gachi Reportaje 21 Octombrie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31