fbpx
 
Fiul unui președinte african a omorât un om într-un accident, în Turcia, și a primit doar o amendă de 830 de euro

Fiul unui președinte african a omorât un om într-un accident, în Turcia, și a primit doar o amendă de 830 de euro


Un tribunal din Istanbul l-a condamnat pe fiul preşedintelui somalez la o pedeapsă cu închisoarea transformată într-o amendă de sub 1.000 de euro pentru că a lovit mortal cu maşina un curier aflat pe motocicletă la sfârşitul lunii noiembrie.

Instanţa l-a condamnat pe Mohammed Hassan Sheikh Mohamoud pentru "omor prin imprudenţă" la 2 ani şi şase luni de închisoare şi a transformat această pedeapsă într-o amenda de 27.300 de lire turceşti (830 de euro), a informat marţi presa turcă, relatează AFP.

Potrivit raportului poliţiei, citat de presa turcă, Mohammed Hassan Sheikh Mohamoud a lovit cu maşina în plină zi un curier pe motocicletă, pe 30 noiembrie.

Victima, Yunus Emre Gocer, tatăl a doi copii, a murit şase zile mai târziu în spital.

Cazul a stârnit multă emoţie în Turcia deoarece suspectul a fost iniţial eliberat fără control judiciar şi a părăsit ţara.

Ulterior, împotriva lui a fost emis un mandat internaţional de arestare.

Mohammed Hassan Sheikh Mohamoud s-a întors apoi în Turcia pentru a participa la o primă audiere în cadrul procesului.

Văduva victimei şi-a retras plângerea la sfârşitul lunii decembrie după ce a vorbit la telefon cu preşedintele somalez, a informat presa turcă.

Turcia întreţine de circa 10 ani relaţii strânse cu Somalia, ţară cu 17 milioane de locuitori, majoritatea musulmani, din Cornul Africii. Ankara este principal partener economic al Mogadishu mai ales în domeniul construcţiilor, al educaţiei, sănătăţii şi cooperării militare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31