Echipa de specialişti a analizat efectul pe care îl poate avea apa caldă asupra sângelui, pentru a măsura nivelul de zahăr şi caloriile pe care le-ar putea arde. Studiul a fost realizat cu ajutorul a 14 persoane care au intrat într-o cadă cu apă caldă la 40 de grade, iar rezultatele au fost comparate cu un alt grup care s-a antrenat pe bicicletă timp de 60 de minute.
Cercetătorii au constatat că, deşi activitatea pe bicicletă arde mai multe calorii, o baie fierbinte poate elimina aceeaşi cantitate de calorii ca şi mersul pe jos timp de 30 de minute.
„Răspunsul zahărului în sânge în ambele situaţii a fost similar, dar punctul culminant de zahăr în sânge după consumul unei mese a fost cu aproximativ 10 la sută mai mic la participanţii care au făcut o baie fierbinte în comparaţie cu cei care au făcut exerciţiu fizic”, a spus Faulkner.
Dar nu numai atât, specialistul a confirmat, de asemenea, proprietăţile anti-inflamatorii pe care apa le are asupra sistemului imunitar. Acest lucru sugerează că încălzirea pasivă repetată poate ajuta la reducerea inflamaţiei cronice, care de multe ori este prezentă în cazul bolilor cronice, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2”, a adăugat el.
(Sursa: Epoch Times România)