fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 10 August 2017

O barcă plină cu imigranți africani a ajuns miercuri pe o plajă spaniolă, sub privirile uimite ale turiștilor.

 


Publicat in Panorama

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Dorin Florea, primar al municipiului Târgu Mureș, pentru fapte de corupție.

 

Mai exact, edilul este acuzat de complicitate la uzurpare funcției cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9.198 de acte materiale).

 


Publicat in Justitie
Doi craioveni, soţ şi soţie, se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş" din Craiova, după ce analizele de laborator au arătat că aceştia sunt infectaţi cu antrax.

 


Publicat in Sanatate
După arestarea celui de-al doilea șef din Jandarmeria Română implicat în rețeaua de camătă, procurorii DIICOT oferă detalii despre cum funcționa afacerea coordonată de Iancu Daniel Preoteasa și Marian Corcodel.

 

Grupul infracțional a fost inițiat de Marian Corcodel, comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel. La grup a aderat și Iancu Daniel Preoteasa, prim-adjunctul lui Corcodel, cu gradul de maior.

 


Publicat in Justitie
Procurorii au descins, joi dimineaţă, la ferma de porci de la Salcia, controlată de familia Dragnea, iar în cursul după-amiezii administratorul fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost reţinut. Deşi necunoscut, este un nume important în schema întortocheată a afacerilor din anturajul liderului PSD.

 

Ilie Dragne, personaj apropiat de familia lui Liviu Dragnea, a fost reţinut de procurori Parchetului General, a anunţat joi avocată acestuia, Maria Vasii. El ar fi acuzat de o evaziune fiscală de 200.000 de lei, potrivit avocatei. Ilie Dragne, administratorul firmei de porci Fermă Salcia SĂ (controlată de fiul lui Liviu Dragnea), a fost audiat joi de procuroriiin dosarul de evaziune în care au avut loc percheziţii la ferma de porci. Ilie Liviu Dragne (născut în 1968 în comuna natală a lui Liviu Dragnea, fără legături de rudenie cu Liviu Dragnea) este un personaj-cheie în încrengătura de firme deţinute de familia şi prietenii lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

 


Publicat in Justitie
Cel puţin cinci diplomaţi americani din Cuba şi soţiile lor şi-au pierdut temporar auzul, la sfârşitul anului trecut, au declarat surse guvernamentale americane pentru Associated Press. Ei ar fi au fost vizaţi de o armă sonică secretă, scrie The Independent, preluat de News.ro.

 

Nici un copil nu a fost afectat, însă o parte din diplomaţi au fost nevoiţi să părăsească ţara latino-americană.

 


Publicat in Panorama
În urma unui apel 112, un echipaj de jandarmi a fost direcționat, miercuri, la orele amiezii, pe str. Bradului din municipiul Iași, unde a fost sesizat un scandal între mai multe persoane.

 


Publicat in Social
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Urbană Iaşi a fost sesizată miercuri dimineața, în jurul orei 3.30, de către un bărbat, de 57 ani, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa în zona intersecţiei b-dul Socola, din municipiul Iaşi a fost acostat de către un grup de persoane necunoscute, care  i-a pulverizat spray iritant lacrimogen şi, prin folosirea de violenţe, i-a sustras un telefon mobil şi 15 lei.

 


Publicat in Social
Procurorii Parchetului General fac percheziții la ferma de porci a fiului lui Dragnea din Salcia, Teleorman, anunță jurnalistul Alex Costache, într-o postare pe Facebook.

 


Publicat in Justitie
Pasagerii unei curse Blue Air care a decolat de la Bacău, în această dimineaţă, cu destinaţia Londra au avut parte de ceva emoţii.

 


Publicat in Moldova
Pagina 2 din 4