fbpx
 

Items filtered by date: Duminica, 29 Septembrie 2019

Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 190 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 20 de infracțiuni.

Publicat in Social
Coliziune frontală între un TIR și un autoturism, în această dimineață, pe DN 2 (E 85), Roman – Fălticeni, la kilometrul 360, în zona localităţii Tupilaţi.

Publicat in Moldova
Studenții din toată țara încep oficial, marți, 1 octombrie, cursurile din anul universitar 2019-2020, însă unele universități organizează festivități încă de luni. Programul deschiderilor oficiale a instituțiilor de învățământ superior din Iași.

Publicat in Educatie
Simona Halep s-a impus clar în fața Rebeccăi Peterson (6-1, 6-1) și e în turul al doilea la Beijing.

Publicat in Alte Sporturi
O inițiativă legislativă propune modificarea Codului penal, în sensul pedepsirii mult mai aspre a șoferilor care conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis. Astfel, aceștia vor putea ajunge mult mai ușor la închisoare.

Publicat in Justitie
Operațiune mai puțin obișnuită pentru jandarmii din Galați.

Publicat in Moldova
Internaţionalul român Ianis Hagi a marcat două goluri şi a dat o pasă decisivă pentru KRC Genk, în meciul terminat la egalitate, 3-3, cu Sint-Truidense VV. Formația lui Ianis Hagi a jucat sâmbătă în deplasare, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Belgiei.

Publicat in Fotbal international
Mama Luizei Melencu a acceptat, sâmbătă, să i se recolteze noile probe ADN. Femeia a declarat că a fost convinsă de avocat să meargă la Bucureşti şi să se supună recoltării de probe.

Publicat in Justitie
Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30