fbpx
 
Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc scapă de închisoare, urmare a deciziei Curții Constituționale privind prescripția, a decis definitiv Curtea de Apel București, la finalul lunii martie.

Directorul din structurile CFR face parte din Lotul „Transferoviarul”, trimis în judecată de DNA la Tribunalul Cluj. Alexandru Trandafirescu, acuzat că ca a luat șpagă 10 bilete de avion dus-întors Iași-București, foarte folositoare pentru naveta la serviciu pe care acesta o făcea în Capitală. Valoarea șpăgii: 1.872 de euro. Trandafirescu e atât de valoros încât este eligibil atât la Consiliul Local, cât și la cel Județean. În plus, Cătălin Martinuș, primarul din Dobrovăț, a furat subvenții agricole din fonduri europene, dar tot a fost primit în PNL. Întrebat de criteriile de integritate, Costel Alexe a spus atât: „Nu comentez”

PNL Iași a trecut masiv la racolări de primari din județ, indiferent dacă au sau n-au probleme penale. Cătălin Martinuș, fost membru PSD, racolat de PNL, dar care va candida „independent cu sprijin liberal”, este condamnat în primă instanță la 1 an și 4 luni de închisoare pentru fraudă cu fonduri europene.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31