fbpx
 
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași desfășoară admiterea de toamnă. Începând de astăzi, 5 septembrie 2016, până pe 9 septembrie 2016, se vor depune dosarele pentru învăţământul cu frecvenţă, atât pentru studiile universitare de licenţă cât şi pentru masterat, programul de înscrieri fiind cuprins între orele 8.00 – 16.00.

 

Candidaţii interesaţi de învăţământul la distanţă (ID) pot depune dosarele de admitere în intervalul 12 - 26 septembrie 2016. Pentru admiterea la ID sunt disponibile câte 75 locuri la specializările: Agronomie, Inginerie economică în agricultură şi Horticultură, iar candidaţii interesaţi de cursurile Facultăţii de Zootehnie au la dispoziţie 50 de locuri.

 

Mai trebuie menţionat că la sesiunea din această toamnă vor fi aplicate aceleaşi criterii de admitere ca şi în sesiunea din iulie, respectiv concurs de dosare, după notele obținute la Bacalaureat.

 

 

Înscrierea la admiterea pentru studiile universitare de doctorat este programată pentru perioada 5 - 23 septembrie 2016.

 

Pentru mai multe informaţii privind admiterea, cei interesaţi pot consulta site-ul www.uaiasi.ro/admitere sau pot telefona la numerele de telefon: 0232 407479, 0757011416.


Pagina 6 din 6

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31