fbpx
 
MApN a anulat licitația de peste un miliard de euro pentru corvete. Francezii de la Naval Group nu au semnat acordul-cadru

MApN a anulat licitația de peste un miliard de euro pentru corvete. Francezii de la Naval Group nu au semnat acordul-cadru


Ministerul Apărării a anunţat, marţi, că a anulat procedura de atribuire atribuire din Programul de înzestrare „Corvetă multifuncţională", întrucât ofertantul declarat câştigător nu a semnat acordul-cadru.

„Autoritatea contractantă din Ministerul Apărării Naţionale a aprobat luni, 7 august, anularea procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esenţial "Corvetă multifuncţională", propusă prin raport de comisia de evaluare constituită în baza HG nr. 48 din 15 februarie 2018”, a anunţat Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că decizia de anulare a procedurii specifice a fost luată „întrucât ofertantul declarat câştigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă şi nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câştigător a operatorului economic de pe locul următor”.

„Decizia anulării procedurii specifice a fost comunicată celor trei ofertanţi marţi, 8 august”, a mai precizat Ministerul Apărării.

România a vorbit pentru prima dată despre cumpărarea corvetelor în 2016, dar procedurile au fost accelerate în 2018. Un an mai târziu, gigantul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa au câştigat licitaţia, dar contractul nu a fost semnat nici până azi. Tranzacţia este importantă pentru România, care are acum o singură corvetă. În plus, programul cuprinde şi modernizarea celor două fregate Regina Maria şi regele Ferdinand, potrivit News.ro.

Şantierul Naval Constanţa a încheiat, în aprilie 2018, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României. La procesul de achiziţie au mai participat Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia).

Contractul, în valoare de peste 1 miliard de euro, a fost atribuit, în iulie 2019, asocierii Şantierul Naval Constanţa - Naval Group.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31