fbpx
 
Francois Hollande, vizită oficială de două zile în România

Francois Hollande, vizită oficială de două zile în România


Președintele francez Francois Hollande va începe de luni o vizită de două zile în România unde se va întâlni cu omologul său român, Klaus Iohannis.

 

Pe agenda întâlnirii dintre cei doi vor avea loc discuții politice, culturale și economice.

 

Brexitul sau problema migranților își vor găsi de asemena locul în dialogul dintre cei doi.

 

Franța dorește o convergență a liniilor în domeniile securității frontierelor și a apărării europene.

 

„România are ambiţia de a se implica în marile dosare europene. Relaţia dintre Franţa şi România ilustrează Europa pe care ne-o dorim pentru mâine: o Europă a investiţiilor, a tehnologiilor de viitor şi a securităţii” anunță oficialii de la Elysée.

 

Pe de altă parte, cei doi  șefi de stat vor discuta și despre dosarul Schengen.

 

„România a făcut eforturi considerabile pentru a combate corupţia, crima organizată şi pentru a-şi apăra frontierele şi, în plus, a adoptat PNR - registrul de nume al pasagerilor curselor aeriene – necesar pentru a combate mai eficient terorismul”, subliniază Parisul.

 

Surse oficiale franceze care salută deci „progresele realizate de România”, dar reamintesc că „decizia privind aderarea la Schengen nu depinde doar de Franţa ci se ia într-un cadru european mai larg”. La Bucureşti se speră totuşi „într-un semnal pozitiv din partea preşedintelui Hollande în dosarul Schengen” estimându-se că „participarea României la acest spaţiu de liberă circulaţie nu poate fi decât benefică tuturor”.

 

(Sursa: b1.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31