fbpx
 
Parlamentarii depun astăzi jurământul. Președinții celor două camere, aleși prin vot secret

Parlamentarii depun astăzi jurământul. Președinții celor două camere, aleși prin vot secret


Parlamentarii depun miercuri jurământul în plen. A doua zi de activitate a Parlamentului este la fel de plină ca și prima zi. Mandatele validate ale parlamentarilor vor fi votate în plen. În plus, se aleg președinții Camerei Deputaților și Senatului.

 

Plenul Camerei Deputaţilor va vota raportul Comisiei de validare cu privire la noile mandate miercuri, după care deputaţii aleşi vor depune jurământul. După acest moment, se constituie grupurile parlamentare şi comisiile permanente și va fi ales preşedintele Camerei Deputaţilor şi ceilalţi membri ai Biroului Permanent.

 

Comisia de validare a amânat validarea în cazul a trei deputaţi care nu au adus toate actele necesare: Andreea Cosma şi Răzvan Ioan Ursu de la PSD Prahova şi reprezentantul Asociaţiei Ucrainenilor.

 

Senatorii nou aleşi se reunesc la ora 9,00, în şedinţă de plen pentru a adopta raportul Comisiei de validare a mandatelor de parlamentari şi pentru a depune apoi jurământul.

 

Potrivit Regulamentului, Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori. Refuzul de a depune jurământul atrage după sine pierderea calităţii de senator.

 

Preşedintele Senatului va fi ales prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupurilor senatoriale, numele candidaţilor propuşi, precum şi ceilalţi membri ai Biroului Permanent – patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori.

 

Preşedintele Senatului este ales cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, pentru întreaga durată a mandatului de patru ani, iar membri ai Biroului Permanent sunt validaţi la începutul fiecărei sesiuni ordinare.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: