fbpx
 
Fostul ministru Doina Pană: Am fost otrăvită cu mercur

Fostul ministru Doina Pană: Am fost otrăvită cu mercur


Doina Pană, fostul ministru al Apelor și Pădurilor, a susținut miercuri, că motivul pentru care și-a dat demisia din Guvern, în ianuarie 2018, a fost otrăvirea cu mercur. Doina Pană a demisionat pe 3 ianuarie 2018 din funcția de ministru, invocând la acea vreme motive de sănătate. 

Fostul ministru spune că a depus și o plângere la Poliție în acest sens și că speră că cei vinovați vor fi prinși. „Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație de fapt extrem de gravă. Eram ministru al Pădurilor în guvernul Tudose, în 2017. Pe la sfârșitul lui noiembrie am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima. Am urmat tratament și, cu toate astea, mă simțeam tot mai rău. Pentru că epuizasem toate analizele specifice, am fost trimisă într-un final să fac și o analiză toxicologică. Și, în 15 ianuarie 2018, din analiza pentru metale grele a reieșit intoxicație cu mercur în concentrație mare”, a povestit Doina Pană.

„Pentru că îmi depusesem demisia, dat fiind faptul că mă simțeam foarte rău, încă din 3 ianuarie, n-am putut pleca până în 29 ianuarie pentru că nu a semnat președintele Iohannis, am depus plângere la poliție abia la începutul lunii februarie. N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se afla, ar fi dăunat imaginii României. Vă dați seama, ministru în guvernul României otrăvit”, a explicat ea.

„Mai mult nu pot să va spun, este o anchetă în derulare și sper din tot sufletul să-i prindă. (…) Pe mine m-a salvat Dumnezeu pentru că am aflat cauza și m-am putut trata, pentru că altfel muream de infarct și toată lumea zicea că de stres”, a mai spus fostul ministru. „Vreau să-i prindă ca să se sperie, să nu mai încerce și cu alții”, a insistat Doina Pană.

 

Sursa: Libertatea


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31