fbpx
 
Trei morți și un rănit grav, într-un accident produs pe șoseaua de centură a Rădăuțiului

Trei morți și un rănit grav, într-un accident produs pe șoseaua de centură a Rădăuțiului


Trei persoane au decedat, iar o a patra, aflată în stare de inconştienţă, a fost transportată la spital, în urma unui accident rutier produs, joi, pe şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, toate cele patru victime se aflau într-un autoturism care a ieşit în afara părţii carosabile în zona şoselei de centură a municipiului Rădăuţi.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora venind şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

La sosirea salvatorilor toate cele patru victime erau inconştiente. În cazul a trei victime s-a declarat decesul, iar o alta, inconştientă, a fost transportată la spital.

Toate victimele sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31