fbpx
 
AUR și-a prezentat la Iași candidații la alegerile europarlamentare

AUR și-a prezentat la Iași candidații la alegerile europarlamentare


Partidul AUR și-a lansat, duminică, la Iaşi, candidaţii pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. 500 de persoane, membri și susținători ai partidului au fost prezenți la evenimentul organizat în Amfiteatrul Palas.

„Iașule, Iașule, mândră cetate numele tău țara străbate. Din păcate doar numele îl poate străbate că nu avem autostrăzi. E condamnată Moldova, și eu sunt moldovean. Moldova este condamnată la sărăcie, la subdezvoltare, la batjocură din vina celor care au condus-o până acum, iar răspunsul nostru la bătaia de joc este: de ajuns!

Mesajul nostru către Europa:„Nu suntem ruda săracă și de asta nu cred că suntem frați, nu suntem cetățeni de mâna a doua, cred că ne confundați”, este mesajul cu care George Simion, președintele partidului, și-a început discursul.

George Simion, președintele partidului, a spus că cele 45 de nume aflate pe listă sunt afișate în ordine alfabetică și că această ordine va fi schimbată cu o lună înaintea alegerilor, adică la începutul lunii mai, după mai multe criterii: „studii, limbi străine cunoscute și activitatea și înclinația de a reprezenta și apăra interesele românilor în instituțiile europene”. El a menționat că primul loc îi este rezervat actualului eurodeputat Cristian Terheș și că speră că după europarlamantarele de anul viitor AUR va avea 12-15 reprezentanți în Parlamentul European.

Foto: ZDI

Pe lista AUR pentru europarlamentare se mai află nume precum: Claudiu Târziu, Mugur Mihăiescu, Georgiana Maria Teodorescu (avocat, născută în Iaşi), Ramona Ioana Bruynseel şi Avram Fițiu.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31