fbpx
 

Primăria a aprobat ilegal un PUZ, a dat apoi 25 de autorizații pe un drum public, iar după 10 ani s-a trezit să spună că e un drum de exploatare al Stațiunii de Cercetare

Prejudiciile sunt uriașe: firme de construcții stau blocate de 4 ani, așteptând o autorizație de construcție

Primăria se angaja să treacă strada în proprietatea publică a municipiului, dar în ultimii doi ani n-a mai întreprins niciun demers

E suficientă o Hotărâre de Consiliu Local și apoi o Hotărâre de Guvern care să treacă drumul de la Ministerul Agriculturii la Municipiul Iași

Actele arată că din drumul din Copou, care măsoare mii de metri pătrați, doar 100 mp erau deținuți de SCDVV și nu se știe exact unde sunt delimitați

Situația e de-un absurd înfiorător: firme, muncitori, cumpărători stau blocați de 4 ani pentru că administrația nu scoate un simplu act oficial


Poşta Română Broker de Asigurare, compania lansată în octombrie 2014 de Poşta Română ca propriul broker de asigurări, pentru care 12.000 de factori poştali lucrau ca agenţi de brokeraj, intră în faliment, urmând să fie dizolvată, conform Profit.ro.

Mario Iorgulescu (fiul lui Gino Iorgulescu - preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal) a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat, transmite Agerpres.

Grupul chinez Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume şi capul de afiş al crizei imobiliare din ţară, a solicitat protecţie împotriva falimentului la un tribunal din SUA, relatează The Guardian.

ASF a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

Preţurile gazelor şi, implicit, ale electricităţii vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite şi foarte mulţi consumatori industriali vor falimenta, se arată într-o analiză Asociaţiei Energia Inteligentă, remisă, miercuri, Agerpres.

Filiala Google din Rusia a anunţat miercuri că intenţionează să declare faliment după ce autorităţile i-au confiscat conturile bancare, făcând dificil pentru companie să plătească salariile personalului şi furnizorilor, relatează joi DPA.

Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat marţi responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP, conform Agerpres.


Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind deschiderea procedurii de faliment a City Insurance, compania de asigurări urmând să fie dizolvată, transmite Agerpres.

Încercarea unui lichidator de a-i trage la răspundere pe soții Asimionesei pentru o țeapă de 870.000 de lei dată unei firme din Cernavodă se apropie de final. Judecătoria Iași le-a făcut partaj cu forța, la cererea lichidatorului, lucru care îi va permite acestuia să scoată la licitație, în contul debitului, un apartament cu 4 camere din Păcurari evaluat la 90.000 de euro.

S-a ajuns aici după ce Violeta Asimionesei a dus la faliment societatea din Cernavodă aflată anterior în patrimoniul Statului Român. Anterior, Ghiocel Asimionesei, fondatorul publicației Bună Ziua Iași, și soția sa Violeta au încercat să dosească bunurile ce au ajuns la partaj printr-o vânzare fictivă către fiul lor, Claudiu Florin, dar o instanță de judecată a anulat definitiv tranzacțiile.


Pagina 1 din 8