fbpx
 
X X

India a eliberat un porumbel arestat de 8 luni pentru spionaj. Ce transporta înaripata când a fost reținută


India a eliberat un porumbel care fusese închis timp de opt luni sub suspiciunea de spionaj, după ce animalul a fost în cele din urmă exonerat, a anunţat vineri organizaţia pentru protecţia animalelor Peta, relatează AFP.

Pasărea fusese interceptată în luna mai transportând un „mesaj ilizibil" şi a fost reţinută într-o clinică veterinară din Bombay, înainte de a fi eliberată la 30 ianuarie de către poliţie, a precizat sursa citată.

Potrivit Times of India, mesajul a fost scris în limba chineză, ceea ce i-a alarmat pe anchetatori.

„Poliţia a deschis un caz de spionaj împotriva păsării, dar a închis dosarul la finalul anchetei", a precizat ziarul.

AFP precizează că nu a reuşit să obţină o confirmare oficială.

Arestările porumbeilor călători pentru spionaj nu sunt neobişnuite în India.

În 2016, unul dintre ei a fost încarcerat după ce a fost interceptat în apropierea frontierei pakistaneze purtând un mesaj de ameninţare la adresa premierului Narendra Modi.

 

Sursa: News.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31