fbpx
 
Ferma de porci a lui Dragnea a intrat în insolvență: a primit subvenții de peste 1,7 milioane de euro

Ferma de porci a lui Dragnea a intrat în insolvență: a primit subvenții de peste 1,7 milioane de euro


Ferma „Salcia” din județul Teleorman, deținută acum de Liviu Ilie Dragne, consăteanul şi prietenul din copilărie al lui Liviu Dragnea, a intrat în insolvență, deși a încasat subvenţii pentru agricultură de 1.755.000 de euro de la Uniunea Europeană în 2017 și 2018, potrivit site-ului Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).

Cu toate că subvenţiile primite de la Uniunea Europeană în anul 2017 au fost de aproape 980.000 de euro, iar cele din 2018 de aproape 775.000 de euro, ferma de porci Salcia din judeţul Teleorman a intrat în insolvenţă. Deţinută acum de Liviu Ilie Dragne, consăteanul şi prietenul din copilărie al lui Liviu Dragnea, ferma a primit bani prin FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală). Sumele au reprezentat „plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu” sau „plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”, potrivit site-ului Agenţiei de plăţi şi intervenţii în agricultură (APIA), citat de G4Media.

În ciuda subvenţiilor consistente primite de la UE, ferma Salcia a înregistrat pierdere în 2017 şi 2018. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, în 2018, ferma avea 218 salariaţi, o cifră de afaceri netă de peste 25 de milioane de lei, profit zero şi pierderi de peste 5,4 milioane de lei. În 2017, ferma de porci Salcia avea 247 de angajaţi, o cifră de afaceri netă de peste 30 de milioane de lei, profit zero şi pierderi de peste 1,3 milioane de lei, precizează sursa citată.

Potrivit Registrului Comerţului, în ianuarie 2019, ferma de porci Salcia era deţinută de Valentin Dragnea (89,01%), Liviu Dragne (9,89%) şi Gabriel Tianu (1,10%). Pe 28 ianuarie 2019, Dragnea junior s-a retras din societate şi acţionariatul s-a reconfigurat astfel: Liviu Dragne (98,90%) şi Gabriel Tianu (1,10%).

Ferma Salcia a intrat, luni, 2 martie 2020, în insolvenţă ca urmare a cererilor depuse de creditoarele Schweinemast Brader GMBH (Germania) şi Tel Drum SA Alexandria, companie intrată la rândul ei în insolvenţă, potrivit portalului instanţelor.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31