fbpx
 
Parlamentarii georgieni au ajuns luni la încăierări în parlament, în timp ce deputaţii partidului de guvernământ păreau pregătiţi să avanseze un controversat proiect de lege privind „agenţii străini", care a fost criticat de ţările occidentale şi a declanşat proteste în ţară, pentru că este considerat a fi de inspiraţie rusă, relatează Reuters.

Incident grav într-o școală dintr-o comună din județul Bacău. Doi profesori au intrat într-o altercație cu doi elevi de clasa a VII-a, frate și soră. Și s-a ajuns chiar la îmbrânceli.

Liderul galeriei echipei de fotbal CSA Steaua, Andrei Florescu, a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat că a participat la o încăierare cu suporterii Dinamo, în timpul unui meci dintre formaţia din Ştefan cel Mare şi UTA desfăşurat pe Stadionul "Arcul de Triumf", la care susţinătorii au intrat pe teren şi s-au bătut.

Opt persoane implicate într-o încăierare în localitatea Gepiu din judeţul Bihor, în timpul căreia au fost folosite bâte, topoare, furci şi săbii, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Salonta.

Un jandarm de 38 de ani care a încercat să aplaneze un conflict între doi bărbaţi din cauza unui împrumut de câteva mii de euro a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică, alte două persoane fiind rănite.

Un conflict în care au fost implicate 10 persoane, între care şi minori, a avut loc, vineri, în oraşul Târgu-Neamţ, fiind necesară intervenţia poliţiştilor, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Trei tineri, dintre care doi minori, au fost reţinuţi după o încăierare într-o unitate de învăţământ din oraşul Mioveni, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Incident grav la Onești unde o polițistă aflată în misiune a fost lovită cu piciorul în cap de un scandalagiu.

O încăierare a erupt luni în parlamentul din Ghana după ce partidul de guvernare a încercat să introducă pe agenda de zi un proiect legislativ care ar taxa tranzacțiile electronice, o propunere ce a divizat parlamentul țării africane, relatează Reuters, citat de HotNews.

Procurori ai Parchetului Timiş fac cercetări şi administrează probatorii în vederea identificării agresorilor care au înjunghiat, luni seara, doi cetăţeni afgani, dintre care unul a decedat, au declarat pentru Agerpres reprezentanţii Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31