fbpx
 
Achitări definitive în dosarul vameșilor de la Siret acuzați de procurori că luau șpagă cu găleata

Achitări definitive în dosarul vameșilor de la Siret acuzați de procurori că luau șpagă cu găleata


După un proces care a durat mai bine de opt ani, magistraţii Curții de Apel Suceava i-au achitat pe majoritatea inculpaţilor dintr-un dosar în care 35 de persoane trimise în judecată pentru fapte de corupție la Vama Siret, anunță Monitorul de Botoșani.

O singură persoană, o femeie, a primit o condamnare de 5 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită.

În acest caz, avocații femeii vor face o contestație în anulare, pe motiv că faptele s-ar fi prescris. Pentru un alt inculpat din dosar, comisarul-şef Nelu Fediuc, fostul şef al Punctului de Trecere a Frontierei Siret, procesul a încetat deoarece a survenit decesul.

Motivul achitării dat de magistrații a a fost că „faptele nu există”. Pronunțată marți, pe 8 noiembrie a.c., decizia Curții de Apel Suceava este definitivă.

Gruparea, arătau procurorii anticorupție, ar fi acţionat în perioada 19 august 2008 – 3 martie 2009, când ar fi introdus în ţară aproape 300.000 de pachete de ţigări, cu sprijinul nemijlocit al comisarului şef Nelu Fediuc, care devenise cumătru cu preotul Dumitru Daniel Sofronie, după ce ofițerul i-a botezat unul dintre copii, ambii implicați în dosar.

Transporturile de ţigări, care ar fi fost 35 la număr, s-ar fi făcut prin PTF Siret, în funcţie de poliţiştii de frontieră şi vameşii care erau de serviciu, preferaţii fiind cei 16 vameşi şi 14 poliţişti de frontieră, care ar fi primit diverse şpăgi.

În dosar se făcea trimitere şi la un prejudiciu adus bugetului de stat, de 1.581.302 lei, rezultat în principal din neplata obligaţiilor fiscale pentru ţigările aduse ilegal în ţară, iar încă din momentul cercetărilor au fost aplicate o serie de măsuri asiguratorii pe bunurie inculpaţilor. Cum magistraţii au considerat că faptele nu există, instanţa a revocat toate sechestrele aplicate. Prin urmare, întreg dosarul instrumentat de procurorii DNA a fost desființat în timpul procesului, fie pentru că nu s-a putut dovedi comiterea infracțiunilor, fie pentru că faptele s-au prescris.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31